Organizarea ne poate oferi orele de care avem nevoie pentru a ne cultiva pasiunile, iar planificarea și gestionarea eficientă a timpul și …
ORGANIZARE
Pe Mihnea Ratte trebuie să îl cunoști! El chiar este un fotograf fericit, așa cum se prezintă cu nonșalanță. Pe unii îi …
- FEATUREDORGANIZARE
Adina Munteanu Ortjohann, specialistul român care organizează casele germanilor
by adminRealmente cred că Universul mi-a scos-o în cale pe Adina Munteanu Ortjohann cu un scop. După apelul video cu ea, am simt …
Organizarea este o rutină sănătoasă, precum alimentația sau sportul. La început, practici în mod conștient, ca prin repetiție să devină un act …
Participarea la podcastul designerului de interior, Natalia Berezovskaia, a fost un exercițiu de onestitate. O oglindă în care m-am privit și în …
Pentru cei mai mulți oameni, cuvântul ”organizare” are ca echivalent direct: dulapul. Hainele sunt primele pe care le asociem cu acest termen, …
Organizarea este simplă, creativă, intuitivă. Fiecare obiect deținut va sta în locul în care ne este cel mai firesc să îl găsim. …
Adesea fac liste cu resurse gratuite, aici, dar și pe blogul comunității cu idei de organizare și în revista digitală OrDeLi. Ele …
Concepută de Francesco Cirillo, la finalul anilor 80, Tehnica Roșiei / Pomodoro Technique și-a primit numele de la celebrele ceasuri de bucătărie …
Cartea Marthei Stewart, ”Organizing – The Manual For Bringing Order To Your Life, Home & Routine”, m-a învățat lucruri noi despre felul …
