Colecție IKEA pentru persoane cu mobilitate redusă

by admin

Găsirea de noi soluții pentru integrarea și susținerea persoanelor cu diferite afecțiuni și dizabilități este o formă de respect și considerație. Societatea pe care o construim, la care contribuim servește dincolo de azi și acum. În această idee este și colecția Basingen, lansată de IKEA. Cu un design incluziv, ea a fost creată pentru a răspunde nevoilor persoanelor de diferite vârste, care se confruntă cu mobilitate redusă în activitățile de zi cu zi, susținându-le autonomia.

Colecția cuprinde șase produse ce oferă sprijin în baie, dar și în alte locuri din casă:

  • două taburete cu bară de sprijin
  • un scaun pentru duș
  • un suport pentru prosoape
  • o poliță pentru duș
  • un suport pentru rola de hârtie igienică
Sursă foto: IKEA
Sursă foto: IKEA
Sursă foto: IKEA
Sursă foto: IKEA
Sursă foto: IKEA
Sursă foto: IKEA

Produsele sunt multifuncționale, au picioare antiderapante și orificii de scurgere. Formele rotunjite și grosimea barelor asigură prindere confortabilă și solidă, fiind puncte de sprijin în timpul mișcării. În ceea ce privește culoarea, antracitul nu este doar o alegere estetică, ci și una practică, făcând produsele vizibile rapid în decorul locuinței.

„Gama BÄSINGEN este concepută pentru a le oferi clienților o experiență cât mai confortabilă. Produsele se remarcă prin estetică și funcționalitate, având un aspect minimalist inspirat din designul scandinav. Elementele din colecția BÄSINGEN se potrivesc oricărui stil de amenajare, fără să fii nevoit să să le ascunzi sau să le pui deoparte”.

Sarah Fager, IKEA Senior Designer

Colecția este disponibilă atât în magazinele din București și Timișoara, dar și online.

Poate ți-ar mai plăcea să citești și despre:

Dacă ți-a fost de folos ce ai citit, intră și în cel mai mare grup cu idei de organizare din România (Diana Mihaila – Idei Organizare) și abonează-te la newsletter, pentru programe și oferte dedicate exclusiv membrilor. Mă găsești și pe Facebook și Instagram.

Ti-ar putea placea si articolele urmatoare

error: Content is protected !!