Sunt oameni cărora chiar nu mai știm ce cadouri să le luăm. Nu neapărat pentru că le au pe toate sau că nu își doresc ceva în mod particular, ci pentru că au ajuns la un grad de mulțumire cu ceea ce dețin și asta e bine și sănătos, dar ușor incomod atunci când vrem să îi surprindem.
Produsele de autor sau cele făcute de un meșter popular sunt perfecte aduci când vrei să faci un cadou unicat, cu personalitate. Iar de sărbători, în ciuda numeroaselor opțiuni disponibile, uneori, avem senzația, că nu există o varietate prea mare a produselor de serie. Și atunci încercăm să găsim ceva. Altceva!
Recent am avut bucuria de a realiza peste o sută de mărturii de botez, pentru un băiețel tare drăgălaș. Iubitori de handmade, părinții au vrut să ofere oaspeților câte un mic dar care să le amintească de ziua lor specială. Așa că au ales ornamente pentru creioane sub formă de animale, în culorile preferate: bleu, verde, mov și galben.
Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept