Rutina este o formă de independență. Toți ne-am dorit, într-un moment sau altul, să fim mari, să facem noi, să știm mai bine decât propriii părinți. E firesc să trăim asta; este important însă ca adulții din jur să ne ghideze corespunzător spre propria independență.
Viața cu Alex și Seb este o poezie cu versuri ce se scriu zi de zi. Unele de-a dreptul amuzante, altele… provocatoare. Dar aceasta este frumusețea vieții de părinte! La 6 și 9 ani cât au în zilele noastre, aptitudinile mele de organizare încep să-și arate roadele. Mai ales în ceea ce privește rutina matinală. De altfel, obiceiurile cu care ne începem ziua dau tonul stării pe care o vom avea până la culcare. Un aspect care se aplică atât adulților, cât și copiilor, fără excepție.
4 lucruri pe care copiii le pot face singuri, în fiecare dimineață:
- Să-și facă patul;
- Să se spele singuri pe dinți, față și în urechi;
- Să își aleagă hainele de școală;
- Să verifice ghiozdanul înainte de a ieși pe ușă.
Toate aceste lucruri mici, făcute repetitiv, au antrenat rutina. Una imperceptibilă, care nu mai presupune efort și nici muncă de convingere. Când vii acasă, scoți pantofii și pui haina în cuier, nu simți că ai făcut niciun efort. Este exemplul pe care îl dau cel mai des când sunt întrebată (ca specialist în organizare) de ce este importantă rutina. Acțiunile firești nu te solicită; important este cum le facem să se simtă astfel. Răspunsul este simplu: prin repetiție! Nu există un timp standard în care o acțiune devine obicei. Pașii mici și constanți ne conduc într-acolo!
Organizarea băii, o altă acțiune ce susține rutina matinală
Baia este primul spațiu pe care îl vedem când ne trezim dimineața (și ultimul înainte de culcare). De aceea, este foarte important ca aici să fie mereu un flux funcțional. Prosoapele uscate și puse în cuier, periuțele lângă pasta de dinți, șamponul de păr și gelul de duș în același suport. Pe scurt, depozitare prin asociere. Ce nu ne trebuie zi de zi, nu stă la vedere; scoatem la nevoie și astfel nu supraîncărcăm puținii metri pătrați pe care îi avem la dispoziție și pe care îi folosim toți patru.

Să revenim la spălatul pe dinți al copiilor și antrenarea rutinei
Ce a funcționat de minune la noi a fost să asociem spălatul pe dinți cu o amintire frumoasă. Alex avea un an și trei luni când a trecut de la periuța gumată, de bebe, la una cu peri adaptați vârstei. Eram într-o destinație exotică, pe care și-o amintește din poze și din poveștile noastre, dar de care întreabă și datorită acestui obicei… antrenat. La fel s-a întâmplat și când a avansat la periuța electrică. Își dorea mult un model Oral-B Kids cu design Fulger McQueen (personajul preferat din perioada grădiniței), dar pentru că nu avea încă 6 ani (vârsta de la care stomatologii recomandă folosirea), i-am promis că va primi una în următoarea vacanță. Și așa a fost!



Între timp, a ajuns la a treia generație de periuțe electrice Oral-B Kids, acum cu tehnologie iO și model Marvel Spider-Man. La fel și Seb, căci ce vrea Alex, vrea și el. Ce face Alex, face și Seb. Mimetismul funcționează bine în familia noastră!

Pont de organizare:
Cum facem să nu încurce periuțele, fiind identice? Am lipit un sticker pe fiecare, în culorile alese de ei.

Dacă în copilăria mică cel mai important era ca băieții să folosească zilnic periuța de dinți, pe măsură ce au crescut, prioritate a devenit periajul corect. I-am ajutat și le-am explicat fiecare pas până când au putut să se spele singuri. Dar chiar și acum, la 6 și 9 ani, aruncăm o privire după ce zic că au terminat, să ne asigurăm că au curățat bine fiecare dinte. Se pare că ne descurcăm cu toții, căci nici Alex, nici Seb nu au avut carii niciodată.
Când copiii îi învață pe părinți
Un lucru pe care băieții l-au făcut instinctiv a fost, ca după fiecare utilizare, să scoată capul periuței, să-l spele și să pună toate elementele componente în cutie. Noi, adulții, crescuți și învățați cu periuțe manuale, le spălam după ce le foloseam, dar le puneam în pahar, pe chiuvetă. Ce ne-a spus stomatologul nostru? Că cele mai multe particule de praf, parfum și alte lucruri neplăcute și nesănătoase se depun fix pe peri. Deci fie îi acoperim cu un cap de protecție, fie punem periuța în suportul cu capac, cu care am cumpărat-o.

Mulțumim, copii, că ne-ați făcut să ne îmbunătățim rutina și sănătatea, în general!
De ce continuăm să alegem periuțe Oral-B Kids
Pentru eficiență, vă spun despre Oral-B iO Kids cu design Marvel Spider-Man, cel mai nou model pentru copii (există și o variantă cu design Disney Stitch, dacă aveți copii fani ai acestui personaj, cu aceleași caracteristici).
- Timer cu muzică, setat la 2 minute (intervalul optim de periaj) – îi ajută pe copii să mențină rutina în timpul recomandat de stomatolog, făcând activitatea distractivă;
- 3 viteze ajustabile: Ultra-gentle, Gentle și Sensitive (foarte importante, mai ales când au dinți în creștere);
- Peri moi pentru dinți sensibili;
- Funcție automată de reducere a vitezei dacă mișcările copiilor indică risc de rănire a gingiilor;
- Protecție împotriva cariilor datorită modului în care perii sunt dispuși pe capul de periaj;
- Silențioasă și cu baterie de lungă durată (până la 4 săptămâni);
- Peri ce își schimbă culoarea pentru a indica necesitatea schimbării capului de periaj.
Sfatul stomatologului: Să schimbăm capetele de periaj după o răceală sau un detartraj. Ori după fiecare 3 luni de utilizare, pentru o sănătate orală optimă.
Aplicație utilă: Periuța poate fi folosită împreună cu aplicația Disney Magic Timer, care îi ajută pe copii să își perieze corect dinții, într-un mod distractiv. Le-am făcut conturi pe telefoanele noastre și sunt super dornici să bifeze fiecare zi. O formă de competiție care nouă ne place!

*Acest articol a fost scris la invitația Oral-B, din postura de utilizatori fideli.
—
Poate ți-ar mai plăcea să citești/vezi și:
- Video. Regula celor 5 minute în organizare
- Video. Organizatoarele din lemn, opțiuni durabile
- Podcast Creștem Mari. Transformă-ți casa și mintea. Decluttering pentru o viață mai simplă
- Interviu Lect. Univ. Dr. Anca Bîlbă. Impactul mediului dezorganizat asupra dezvoltării copiilor
—
Dacă ți-a fost de folos ce ai citit, intră și în cel mai mare grup cu idei de organizare din România (Diana Mihaila – Idei Organizare) și abonează-te la newsletter, pentru programe și oferte dedicate exclusiv membrilor. Mă găsești și pe Facebook și Instagram.
