După temperamentul cu care ne naștem și caracterul format în familie, mediul este următorul aspect cu impact major în dezvoltarea noastră. Dacă el este dezechilibrat, evoluția ne este periclitată și/sau încetinită (fapt ce va afecta parcursul vieții de adult). Carențele copilăriei pot fi recuperate. Există însă o condiție esențială: să fie conștientizate la timp!
*articol disponibil și în nr. 20 al revistei digitale de organizare, design și fine living OrDeLi.
Primim sprijin și ghidaj de la Lect. Univ. Dr. Anca Bîlbă, psihoterapeut și președinte al Asociației Hipoterapia, alături de care integrăm spațiul familial, școala și contextul social.
”Familia în sine este o structură ce se dezvoltă și se modifică în funcție de mediul în care există. Totul este validat în exterior, interpretat și integrat în funcție de reacția mediului asupra acțiunilor noastre. Identitatea fiecăruia dintre noi este formată din două componente:
- Identitatea subiectivă (”Cine sunt eu?”)
- Identitatea obiectivă (”Cine cred alții că sunt eu?”)
OrDeLi: Adesea, credințele cu care copiii vin din familie sunt zdruncinate de mediul social. Practic, ajungem să răspundem la întrebarea ”Cine sunt eu?” în urma validărilor sau invalidărilor din exterior?
”Suntem ființe sociale, învățăm de la semeni, avem nevoie de apartenență la grup. Indiferent cine suntem, mediul ne modifică și modelează pentru a ne putea integra și primi validarea lui. Intrarea la școală reprezintă momentul în care sunt conștientizate, interpretate și asumate credințele celorlalți despre noi, aspecte ce pot duce la destabilizarea stării de bine, a încrederea în sine, în alții, în lume. Astfel apar comportamente deviante, dificultăți de relaționare, conflicte, chiar respingere socială.
OrDeLi: Cum recunoaștem ”mediul dezorganizat”?
”Prin „mediu dezorganizat” înțelegem un context familial, social sau educațional instabil, caracterizat prin:
- lipsa rutinei, structurii și predictibilității;
- conflicte frecvente între membrii familiei;
- absența limitelor clare și a rolurilor;
- inconsecvență în reacțiile adulților (când copilul nu știe la ce să se aștepte);
- expunerea la stres cronic, neglijență sau modele disfuncționale de reglare emoțională.

Un mediu dezorganizat poate apărea în familii cu dificultăți socio-economice, divorțuri tensionate, dependențe, tulburări psihice ale părinților sau simple dezechilibre cotidiene prelungite (toate din ce în ce mai frecvente în contextul social în care trăim).
”Un mediu dezorganizat poate apărea în familii cu dificultăți socio-economice, divorțuri tensionate, dependențe, tulburări psihice ale părinților sau simple dezechilibre cotidiene prelungite (toate din ce în ce mai frecvente în contextul social în care trăim). Copiii pot deveni hipervigilenți sau, dimpotrivă, resemnați ori apatici în fața imprevizibilului. Se instalează o dificultate în identificarea și exprimarea emoțiilor. În lipsa unui cadru stabil, copilul nu învață autoreglarea, ceea ce favorizează reacții impulsive, crize de furie sau retragere. Copiii proveniți din medii dezorganizate pot manifesta probleme de conduită (agresivitate, opoziționism) sau izolare socială.
Conchide psihoterapeutul Anca Bîlbă, Președinte al Asociației Hipoterapia.
În OrDeLi nr. 20, găsești și un video ce îți arată modul în care copiii neuroatipici percep și cum reacționează în diferite situații de viață. Merită să îl vezi!
Susține Asociația Hipoterapia
Susține asociația fondată de Anca Bîlbă și recuperarea copiilor neuroatipici din centru cu o donație în contul deschis la Banca Transilvania: RO25BTRL01401205W54932XX. Intervenția timpurie salvează copilării!
—
Poate ți-ar mai plăcea să citești/vezi și:
- Interviu Adina China-Birta. Terapie prin VR, o cale spre binele interior
- 5 trucuri de organizare pe care le poate învăța un copil mic
- Relația dintre organizare și psihonutriție
—
Dacă ți-a fost de folos ce ai citit, intră și în cel mai mare grup cu idei de organizare din România (Diana Mihaila – Idei Organizare) și abonează-te la newsletter, pentru programe și oferte dedicate exclusiv membrilor. Mă găsești și pe Facebook și Instagram.
