Organizarea și depozitarea obiectelor cu valoare sentimentală

by admin

Nu este simplu să organizezi și să depozitezi obiecte cu valoare sentimentală. Este o legătură acolo mult mai puternică decât cea materială. Este o emoție, o amintire, o clipă încremenită în timp. Se întâmplă însă ca ceva ce prețuim astăzi să nu mai aibă aceeași semnificație într-o altă etapă din viață. Unele obiecte se descarcă de valoare după o vreme, iar noi trebuie să le reevaluăm și să luăm decizii în ceea ce le privește. Altfel devin o formă de surplus ca orice alt obiect uitat sau devenit inutil.

Următoarele 6 ideile îți vor fi de folos pentru a păstra fluxul casei și a nu supraîncărca spațiul atât de necesar unui trai confortabil.

1. Alege cu inima, sortează cu mintea

Odată grupate obiectele cu însemnătate, este vremea unui exercițiu de onestitate. Dacă păstrezi tot, nimic nu mai pare cu adevărat valoros. De aceea te îndemn să îți pui următoarele întrebări:

  • Ce înseamnă acest obiect pentru mine?
  • Cu ce moment din viață îl asociez?
  • Îmi mai amintesc exact clipa, starea?
  • Mă leagă acest obiect de o persoană dragă?

2. Capsula timpului

O variantă de depozitare ce acumulează ea însăși însemnătate este capsula timpului. Să pui într-o cutie obiecte ce îți dau acea stare de bine este un dar pe care ți-l faci și care te surprinde plăcut oricând. Poți crea câte una pentru fiecare membru al familiei, iar cele ale copiilor pot fi un foarte inspirat cadou de nuntă. Sau o capsulă pentru fiecare etapă din viață, o călătorie memorabilă ori un eveniment important. Nu uita să pui în ea și un mesaj cu ce a însemnat experiența respectivă. Va fi plăcut să îl recitești și va amplifica emoția.

3. Păstrează doar ce te bucură, nu și ce te încarcă

Obiectele cu valoare sentimentală nu sunt exclusiv legate de momente fericite. Dacă expunerea lor în spațiu creează o stare de tristețe, neliniște, disconfort etc., poate ar fi mai bine să le păstrezi într-o zonă ferită privirii. Dă-le pe cele care ar putea aduce bucurie altcuiva. Este un mod bun de a le schimba karma.

4. Digitalizează amintirile

Putem crea jurnale digitale ale obiectelor fizice. Și nu mă refer aici doar la fotografii. Poate fi jucăria preferată a copilului, care peste ani s-ar putea pierde. Poate fi un gablonț dintr-o călătorie care în timp se va deteriora. Pot fi felicitările primite de Crăciun care au început să dea pe afară din sertar.

5. Creează un moodboard

Sunt obiecte a căror valoare sentimentală se reduce în timp, dar care pot fi puse în evidență și potențate în perioada lor de glorie. Un panou cu cele mai frumoase amintiri din vacanță va fi relevant până la următoare călătorie. Dar ce plăcut este să îl vezi zi de zi și să te încarci cu energie câtă vreme aștepți plecarea în noua destinație!

6. Etichete și bilete, frâne împotriva uitării

Chiar dacă nu ne mai amintim cu exactitate toate informațiile despre un obiect, asta nu înseamnă că el și-a pierdut valoarea sentimentală. O etichetă, un bilet pe care notăm câteva rânduri ne ajută să ne reamintim, dar și să reevaluăm peste timp dacă mai este sau nu de păstrat.

*Acest articol este disponibil și în numărul 17 al revistei digitale de organizare, design & fine living, OrDeLi.

Poate ți-ar mai plăcea să citești/vezi și:

Dacă ți-a fost de folos ce ai citit, intră și în cel mai mare grup cu idei de organizare din România (Diana Mihaila – Idei Organizare) și abonează-te la newsletter, pentru programe și oferte dedicate exclusiv membrilor. Mă găsești și pe Facebook și Instagram.

Ti-ar putea placea si articolele urmatoare

error: Content is protected !!