Ziua 3: Organizarea bufetului din bucatarie

by admin
0 comment

Dacă în ziua 1 a programului #MareaOrganizare ne-am ocupat de sertare, iar în ziua 2 de blaturi, în cea de-a 3-a zi ne concentrăm atenția pe ordonarea bufetului. De ce este important ca lucrurile depozitate aici să fie bine rânduite? Pentru că bufetul este casă pentru numeroase ustensile de gătit și adesea este folosit și pentru a stoca provizii.

După cum probabil ai reținut deja, primul pas pe care trebuie să îl facem în orice proiect de organizare este să golim spațiul. Următorul este să sortăm pe categorii și să eliminăm surplusul. Atât!

Indiferent că avem bufet cu rafturi ori cu sertare, principiile sunt aceleași. Iar tu alegi din cele de mai jos ce se potrivește cel mai bine spațiului tău, dar mai ales stilului de viață.


De reținut:

Nu există o rețetă universală pentru organizarea lucrurilor și încăperilor din casă, chiar dacă vorbim de două locuințe identice ca și compartimentare și suprafață. Există însă principii și sisteme pe care ni le însușim și le personalizăm în maniera în care ne este nouă cel mai simplu. Doar așa putem păstra ordinea pe termen lung. Deci testează!


În ceea ce privește bufetul ori insula de bucătărie, odată rafturile și/sau sertarele golite și categoriile create (oale la oale, caserole la caserole, provizii la provizii etc.) devine mult mai simplu să identificăm cea mai bună manieră de eficientizare a spațiului. Ca regulă generală, îți recomand ca pe un raft / într-un sertar să pui o singură categorie de obiecte ori produse. Iar dacă mai ai loc, să alături lucruri cu întrebuințări similare (ex. oale și tigăi).

Acum este un moment bun să decizi și ce nu îți mai este de folos și ce trebuie depozitat într-un alt loc al locuinței. De ce ai păstra în bucătărie detergentul de rufe dacă mașina de spălat este în baie? Sau de ce să ții borcane goale dacă nu faci niciodată conserve de toamnă?

Pentru a avea cât mai mult spațiu, încearcă stocarea în sistem piramidal, de la mare la mic. De pildă, oalele ori caserolele pot sta unele în altele și reduci astfel suprafața pe care o ocupă. Sau de la mic la mare, în cazul capacelor, ce pot fi stocate vertical, într-un organizator precum cel de reviste. Dacă nu ai așa ceva, le poți ține pe toate împreună deasupra oalelor/caserolelor, tot de la mare la mic. Sau în lateral, între peretele bufetului și turnul de recipiente.

Atunci când folosești bufetul pentru a păstra provizii, ai grijă ce pui acolo, pentru că sunt șanse să uiți de ele. Bufetul meu de bucătărie are rafturi adânci și adesea am pierdut din vedere ce am depozitat până în spate și produsele fie au expirat, fie am cumpărat încă o dată ceva ce aveam deja. Dacă dețin mai mult de un pachet dintr-un produs fac un șir indian, astfel încât să știu în orice clipă că în spate am stoc suplimentar.

În cazul în care în bufet ții plicuri cu condimente ori ustensile mici, pentru a nu se împrăștia, încearcă să le păstrezi în coșuri sau cutii. Evită recipientele opace și pe cele cu capac, pentru că ce nu vezi practic nu există. Deci este doar spațiu ocupat inutil! Este fix aceeași poveste cu lucrurile depozitate foarte în spate, de care uiți pentru că nu îți intră ușor în câmpul vizual.


Descoperă galeria foto cu soluții de organizare a diverselor spații din bucătărie.


Și tu poți începe acest program gratuit de organizare pe care l-am creat. Calendarul pentru #mareaorganizaredetoamna îl găsești în articolul introductiv, de unde îl descarci cu un simplu click. Tot ce trebuie să faci este să îl tipărești și să îl pui la vedere.

Pentru a fi mai ușor și mai plăcut programul, înscrie-te în grup, unde zi de zi împărtășim idei despre cum punem în ordine spațiile casei.

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. Zilnic, până la 10:00 AM, găsești acolo și, evident, pe blog și în grup, un articol care să te ghideze pentru a rezolva rapid și fără stres proiectul trecut la acea dată în calendar.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies