Ziua 10: Organizarea holului

by admin
0 comment

Provocarea din cea de-a zecea zi a programului de organizare a locuinței în decurs de o lună este una extrem de interesantă, deoarece holurile au dimensiuni și funcționalități diverse. În plus, ele au fie rol de introducere în ambient, fie de conectare a două spații ale casei.

Eu am identificat 3 mari tipuri de holuri la care mă voi raporta pentru a expune soluții diverse de organizare.

Avem:

1 Holul de la intrare

2 Holul dintre două încăperi

3 Holul de trecere

Holul de la intrare

Cel mai adesea aici avem cuierul și dulapul cu pantofi, deci provocarea este ca spațiul să nu fie sufocat de lucruri, pentru a nu da senzația că este dezordine în întreaga locuință. Este practic primul loc pe care îl vezi când ajungi acasă. Și tot primul cu care interacționează și musafirii tăi. Secretul este să păstrăm fix numărul de încălțări, geci și paltoane care ne trebuie într-o perioadă bine definită de timp. Spre exemplu, primăvara ținem doar hainele de ploaie în cuier, iar iarna pe cele care ne apără de frig. Ce este de extra sezon trebuie depozitat în altă parte.

Revenind la pantofi, îți recomand să ai un loc special pentru toți, gen o debara sau o boxă și să iei de acolo ceea ce porți 1-3 luni consecutiv. Astfel nu suprapopulezi holul de la intrare cu încălțăminte care îți este necesară doar la petreceri, de pildă.

Pentru un aspect ordonat al spațiului optează pentru corpuri cu uși și sertare. Tot ce stă agățat de un cui ori așezat pe podea, lângă ușa de la intrare, nu va face decât să îți îngreuneze misiunea de a-ți organiza casa.

Fularele și căciulile le păstrezi fie pe seturi, fie asortate, fie rulate și depozitate într-un coș.

Holul dintre două încăperi

Dacă este suficient de mare, poți pune aici o comodă cu lenjerii pentru dormitoarele către care se face accesul. Poate chiar și prosoapele extra. Va fi ca un punct general de distribuție :). Dacă sunt încăperi cu funcționalități distincte – leagă livingul de bucătărie, baia de dormitor etc. – cauți numitorul comun dintre cele două zone sau mergi fix la pol opus și stochezi aici ceea ce nu și-a găsit locul în altă parte.

Fiind spații retrase ale casei, holurile dintre încăperi sunt potrivite și pentru a expune tablouri și fotografii de familie. Creezi astfel un spațiu intim și cu semnificație.

Holul de trecere

Holul de trecere sau holul tip vagon este greu spre imposibil de folosit pentru depozitarea de lucruri voluminoase, pentru că adesea nu are lățimea necesară pentru a acomoda un dulap. Așa că cele mai bune variante ar fi să faci aici fie o bibliotecă, fie o galerie de artă tip poveste. Cât de drăguț ar fi ca de la un capăt al holului până la celălalt să ai poze cu copiii de când erau mici până în prezent? Sau cu creațiile tale de la începuturi până azi? Mie îmi par forme excelente de personalizare a zidurilor lungi, care uneori ne par aproape imposibil de integrat în designul casei.

Descoperă galeria foto cu soluții de organizare a holului.

Și tu poți începe programul gratuit de organizare pe care l-am creat. Calendarul pentru #mareaorganizare îl găsești în articolul introductiv, de unde îl descarci cu un simplu click. Tot ce trebuie să faci este să îl tipărești și să îl pui la vedere. Pentru fiecare provocare găsești un text suport pe blog.

Dacă prima săptămână am alocat-o organizării bucătăriei, în săptămâna spațiilor comune familiei am făcut deja ordine în dining și la cărți și în bibliotecă.

Pentru a fi mai ușor și mai plăcut programul, înscrie-te în grup, unde zi de zi împărtășim idei despre cum punem în ordine spațiile casei.

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. Zilnic, până la 10:00 AM, găsești acolo și, evident, pe blog și în grup, un articol care să te ghideze pentru a rezolva rapid și fără stres proiectul trecut la acea dată în calendar.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies