Copiii iubesc sărbătorile, dar mai ales cadourile pe care știu că le primesc cu aceste ocazii. Și dulciurile, oh dulciurile! Dar oare nu ar frumos să învețe încă de mici că este la fel de plăcut să și dăruiești?
Pentru că știm că darurile făcute din suflet sunt cele pe care le prețuim cel mai mult, ar fi o idee minunată să bricolăm măcar zece minte împreună cu copili pentru a face o felicitare de Paște pentru bunici sau pentru fratele ori sora mai mare. Următorul proiect DIY poate sta foarte bine și într-o ramă și astfel realizați un ornament perfect de expus cu această ocazie. În acest caz, dimensiunile vor fi dictate de mărimea ramei.
De ce aveți nevoie:
-
hârtie uni A4;
-
hârtie colorată imprimată;
-
creion;
-
foarfecă sau cuter;
-
lipici.
Cum procedați:
Pasul 1: Pe două hârtii uni (într-o singură culoare) format A4 desenați câte un ou de dimensiuni egale. De pe una vom decupa oul, de pe alta nu.
Pont: Pentru a face două forme identice este suficient să desenați una pe prima coală, să o decupați, apoi să faceți conturul pe cea de-a doua.
Pasul 2: Cu ajutorul foarfecii, tăiați mai multe fâșii din colile imprimate (cu model). Aveți grijă ca bucățile să fie late de cca. 1 cm și să aibă o lungime cel puțin egală cu diametrul oului (partea cea mai bombată) + 1 cm. Pe acestea le veți lipi pe coala de pe care nu ați decupat oul desenat la pasul 1, exact deasupra conturului.
Pentru a nu greși, măsurați dimensiunile oului cu ajutorul unei rigle.
Pont: Hârtie imprimată poate fi înlocuită și cu bucăți de material.
Pasul 3: Aplicați lipici pe fiecare fâșie de hârtie (insistați mai mult la capete) și începeți să le suprapuneți.
Pasul 4: Decupați oul de pe a doua foaie cu o foarfecă sau cu un cuter.
Pasul 5: Pentru un aspect desăvârșit, lipiți deasupra coala din care ați tăiat oul desenat. În felul acest ascundeți micile imperfecțiuni și capetele nefinisate ale fâșiilor aplicate anterior.
Pasul 6: Lăsați proiectul să se usuce circa 5 minute.
Pentru o mai bună înțelegere a proiectului, priviți cu atenție colajul foto de mai jos.
Mai multe proiecte DIY de acest gen găsiți în secțiunea Sărbători&Evenimente/Paște a site-ului.
Dacă v-a plăcut acest tutorial de Paște, distribuiți-l și cu prietenii.