Despre PIATRAONLINE aș putea spune că inovează din piatră seacă și ar fi ad litteram adevărat. De mai bine de cinci ani urmăresc evoluția brandului în calitate de client, nu doar de blogger, iar metamorfoza mi se pare spectaculoasă! Și cum simt că o nouă mutare se apropie pentru familia noastră, sunt atentă la gamele disponibile și la modul în care mă pot familiariza cât mai bine cu ele.
Tag:
piatraonline
Dacă ți-ai propus să îți organizezi casa ori să încerci sisteme și metode noi pentru a-ți păstra în ordine lucrurile și locuința, vreau să cred că acest workshop îți va fi util chiar și parțial. L-am susținut în 2018, cu sprijinul PIATRAONLINE, primul magazin virtual de piatră naturală din România, ce are deja o experiență de peste 10 ani.
Ca blogger, îmi plac colaborările pe termen lung cu branduri cu care rezonez și cu ale căror produse și servicii sunt familiarizată. Despre PIATRAONLINE, brandul deținut Rock Star Construct, am scris pentru prima dată în 2015. Era momentul în care generatorul de inspiratie, așa cum l-au denumit, intra puternic în acțiune.
Cred cu tărie că este foarte important să ne simțim bine la locul de muncă și să ne placă ceea ce avem de făcut. Ne petrecem mare parte din săptămână acolo ca să nu fie așa. Prin urmare ar trebui să căutăm locul acela în care ne simțim valorificați și în care echipa reprezintă mai mult decât niște colegi de birou. Știu că uneori sunt situații care ne dau bătăi de cap, dar ideal ar fi ca în cele mai multe zile și situații să ne simțim confortabil în mediul nostru profesional. Doar așa vom da ce avem mai bun!
Culorile anului 2017 sunt cele inspirate de natură, precum verdele în toate formele sale, așa cum am aflat deja de la Institutul Pantone. Ei bine, tendința în materie de cromatică se regăsește și la piatra naturală, unde verdelui închis i se alătură și albastrul navy, considerat noul negru.
Faptul că piatra este un produs extrem de rezistent în orice tip de amenajare este de natura evidenței. Fie că este montată la interior sau la exterior, fie că este într-un spațiu rezidențial sau într-unul cu trafic intens, ea va ține mult mai bine decât foarte multe alte materiale. Totuși nu trebuie să ne bazăm exclusiv pe calitățile sale naturale. O mână de ajutor nu strică niciodată.
Dacă vrei o amenajare cu un aer luxos în casa ta, dar fără să te coste o avere, alege câteva finisaje de calitate care să iasă rapid în evidență. Blaturile, glafurile și treptele pot face diferența între un decor banal și unul deosebit.
AM VIZITAT CEL MAI MARE SHOWROOM DE PIATRA NATURALA DIN ROMANIA SI AM AFLAT SI DESPRE UN CONCURS
by admin
written by admin