La prima sarcină am experimentat din punct de vedere vestimentar. Nu prea am avut idee ce haine îmi trebuie, câte, din ce lună… Am învățat din mers și am ales să joc safe, purtând, în general, lucruri lejere, care se întindeau și care se mulau cam pe unde era nevoie. Am prins și căldură mare parte din timp.
haine
Sunt două unghiuri din care trebuie să privim organizarea spațiului și a lucrurilor copiilor: (1) Organizarea făcută de adulți și (2) Organizarea făcută de cei mici. În ambele situații eficiența ține de simplitatea sistemelor și de capacitatea de gestionare a obiectelor deținute.
Da, organizarea este simplă și ieftină! Nu mai amâna punerea în ordine a hainelor pentru că îți lipsesc nu știu ce sisteme pe care le-ai văzut pe net și în magazine. Te poți descurca foarte bine cu ce ai dacă adopți stilul corect de depozitare.
În zilele ce au trecut din programului #MareaOrganizare am vorbit despre soluții diverse de sortare, împachetare și stocare a hainelor noastre și ale copiilor. Am văzut ce variante avem pentru sertare, dar și cum alegem ce este de împachetat și ce este de pus pe umeraș.
Nu cred că există persoană care să nu aibă prin casă un tricou sau un maiou alb. Bazându-mă pe acest raționament, odată ce am dat peste tutorialul de mai jos, am zis că e ceva ce oricare dintre noi am putea face cu ușurință.
Paltonul este o piesă esențială în sezonul rece. Chiar dacă uneori pare inatractiv din cauza dimensiunii, accesorizat corect poate deveni elementul statement al ținutei.
Toamna ne oferă o multitudine de posibilități de combinare a pieselor vestimentare din garderobă. Zilele cu adieri plăcute alternează cu cele ploioase până când iarna își intră în drepturi. Acest joc dintre cald și rece este perfecte pentru outfit-uri construite în straturi.