Am aflat despre Project 333 de la prietena mea Dana, care de aproape 5 ani locuiește în Londra împreună cu soțul și cu cei 2 copii. Au schimbat 3 case deja și se pregătesc să se mute în a patra. De fiecare dată transferul lucrurilor dintr-o parte în alta a fost o corvoadă. Dar mutatul nu este o treabă simplă pentru nimeni, pentru că sunt de gestionat multe categorii de obiecte de volume diferite.
Tag:
dressing
Fie că ai un dulap cu rafturi, cu sertare sau cu bară de depozitare ori poate cu toate trei la un loc, important este să alegi varianta de stocare optimă pentru modul în care este compartimentat și să folosești treaba asta în avantajul tău. Nu te gândi că trebuie să cumperi mobilier nou ori să implementezi tot felul de sisteme sofisticate. Nu spun că nu poți face asta, dar nu condiționa organizarea de lipsa ori de existența unor compartimentări.
În urma unei postări recente de pe grup mi-am dat seama că nu am dedicat nici un articol teoriei raftului dezordinii, deși am tot menționat-o prin texte ce au legătură cu organizarea dulapului. Îmi asum scăparea și o repar imediat, deoarece știu că ea poate fi extrem de eficientă pe termen lung. Și asta căutăm mulți dintre noi, să menținem nu doar câteva săptămâni.
Îmi place mult Cityline. E un show TV canadian în care se prezintă tot felul de idei de design, sfaturi despre nutriție, sport și sănătate, dar și ținute pentru diferite conformații și, evident, trucuri de organizare. Gazda, Tracy Moore, are o serie de experți pe care îi invită periodic pentru a prezenta soluții din domeniul lor de competență. Pe zona de casă cel mai adesea este Shoana Jensen.
Da, organizarea este simplă și ieftină! Nu mai amâna punerea în ordine a hainelor pentru că îți lipsesc nu știu ce sisteme pe care le-ai văzut pe net și în magazine. Te poți descurca foarte bine cu ce ai dacă adopți stilul corect de depozitare.
În zilele ce au trecut din programului #MareaOrganizare am vorbit despre soluții diverse de sortare, împachetare și stocare a hainelor noastre și ale copiilor. Am văzut ce variante avem pentru sertare, dar și cum alegem ce este de împachetat și ce este de pus pe umeraș.
Ca professional organizer, dar mai ales ca mamă, cel mai ușor îmi este să vorbesc despre soluții de organizare destinate părinților cu copii de până la doi ani. Am parcurs etapa aceasta alături de fiul meu și am văzut ce funcționează în practică pentru noi, iar asta îmi dă o perspectivă nouă față de ce am învățat la cursurile de specializare.
Sunt multe variante de ordonare a dulapurilor cu haine. Unele au legătură cu dimensiunile, altele cu compartimentărilor. Nu vreau să mă refer la numărul pieselor vestimentare pentru că acesta este un aspect foarte variabil.
Un dressing încăpător este visul oricărei fashioniste. Totuși el nu poate arata așa, oricum. Fiecare lucru trebuie pus într-un anume fel, într-un anume loc, astfel încât hainele să se contopească în decor și să formeze un tot unitar.
Pentru a amenaja un dressing nu ai nevoie neapărat de foarte mult spațiu. Încercă să îți ștergi din minte cadrele din filmele americane, cu dulapuri uriașe, pline de haine și pantofi, prin care protagoniștii se plimbă dintr-un capăt în altul pentru a-și alege ținutele. Nu vor face decât să îți țină imaginația pe loc și să nu fi capabil să valorifici spațiul de care dispui cu adevărat.