Scriu despre bricolaj de pe vremea când încă eram în presă, iar primul meu blog de freelancer s-a numit DIY Bazaar. Prin 2012 când eu povesteam de zor acolo ce meșteream prin casă, dar și ce idei găseam online, lumea nu prea știa ce înseamnă prescurtarea. Mergeam pe la conferințe și spuneam mereu ”DIY înseamnă Do It Yourself”. În tabăra de comunicare bianuală în care merg de vreo 4 ani colegii încă zic asta când mă văd. 🙂
Tag:
craciun
Nu îmi place să fac bradul prea devreme. E un simbol pe care îl asociez cu ziua de Crăciun. Când eram copii, părinții se străduiau să îl facă în noaptea de Ajun, în timp ce noi dormeam, ca dimineața să avem parte de un moment cu totul special. Și ce minunat era! Fugeam din pat cu sufletul la gură să vedem dacă Moșul a venit.
Anul acesta am ales să transform ferestrele în vedete ale amenajării de Crăciun, iar pervazul din living l-am folosit pentru a pune și braduțul nostru altfel. Mi-a surâs ideea și pentru că e o variantă sigură cu un copil de un an în casă, care se agață de tot ce prinde. Fiind un brad mic a încăput la fix!
Ador să decorez casa de sărbători, dar nu îmi place să mă apuc prea din vreme. De mică am făcut bradul în Ajunul Crăciunului, hai cu o zi, două înainte, dar niciodată de la început de decembrie. Nu vreau ca pricipalul simbol al acestei perioade să fie demistificat până în ziua în care ar trebui să strălucească cel mai tare.
La JYSK, Crăciunul acesta este hygge! Ce înseamnă hygge? Hygge (conform uneltei audio a Google Translate se pronunță hig-ge) este un concept danez ce descrie o atmosferă magică, o stare de bine, de relaxare, de visare, pe care o ai fie că ești singur(ă), fie că ești înconjurat(ă) de familie și prieteni.
Cele mai simple schimbări de decor le realizăm cu ajutorul decorațiunilor și al textilelor. Iar sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru a combina ornamente noi cu ornamente mai vechi și cu valoare sentimentală. Pentru mine Crăciunul este cel mai bun moment din an pentru decorarea festivă a casei. Ai o lună întreagă în care să te bucuri de atmosfera creată.
Îmi plac mesele aranjate frumos. Mama m-a învățat de mică să am atenție la detalii. An de an, sărbătoare după sărbătoare am ornat masa altfel de fiecare dată. Nu vă imaginați decoruri super elaborate, pentru că adesea ne-am jucat cu aceleași seturi de farfurii pe care le aveam în casă. Dar cu puțină imaginație șervețelele erau puse în pahare, pe farfurie, sub farfurie sau globurile din copilărie deveneau parte din ornamentul central de sărbători.