2019 a fost anul în care proiectul online #MareaOrganizare – parcurs deja de peste 8.000 de persoane – a prins viață și s-a transformat în conferințe. Prima a fost în aprilie și a reprezentat o trecere prin toate cele 3 mari paliere ale domeniului: personal, rezidențial și profesional, iar cea de-a doua conferință în format spectacol a avut loc pe 14 septembrie, în București, la Hotel Caro, în sală, lobby și grădină.
Ediția de toamnă a fost dedicată părinților cu copii de până la 3 ani, ca urmare a certificării mele suplimentare din această vară ca Master Professional Organizer și a validării unei metode proprii de organizare fix pentru acest segment de public, de către International Association of Professional Organizers (și, evident, a faptului că fiul meu, Alex, are 3 ani și am învățat nenumărate lucruri și din viața noastră de zi cu zi!).