Sunt oameni și locuri care îți rămân în suflet o viață fără să înțelegi prea bine de ce și fără ca cineva să fi încercat cu tot dinadinsul să ți se lipească acolo. Dar ți se lipesc! Și porți cu tine mereu amintirea lor dragă. Așa s-a întâmplat cu Alejandra și Javier și cu minunata lor casă în care am petrecut câteva zile în vacanța noastră în Montevideo (Uruguay).