Sunt dimineți în care de abia îmi vine să mă dau jos din pat. Unele nopți nu sunt la fel de odihnitoare precum erau cândva. Câteodată mi-e dor de ele, de liniștea lor, de libertatea de a vedea un film, de a citi o carte fără întreruperi sau de a pleca în oraș având ca unică grijă încuiatul yalei.
Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept