Suzete si tetine anti-colici de la NUK

by admin
0 comment

Primii doi ani sunt cei mai grei! Asta am auzit de la mare parte din părinții pe care i-am întâlnit până să vină Alex pe lume sau când el era foarte mic. Vorbeau de pragul acesta ca despre o eliberare de undeva ori de ceva… Sincer, noi nu i-am resimțim așa! E drept că totul a fost mai intens, însă nici pe departe atât de copleșitor pe cât ne-a fost prezentat.

Când apare un copil, tentațiile sunt enorme. I-ai cumpăra orice! Am trecut și noi prin faza asta, noroc că nu ne-a ținut mult. Îmi vine să râd de câte am pus în farmacia bebelușului. Am făcut stocuri ca și când urma să nu mai ieșim din casă cu anii. Apoi am respirat, ne-am așezat și am început să ne gândim de ce are nevoie cu adevărat. Și ne-am pregătit pentru fiecare etapă ce urma să vină, una câte una.

Colicii

Etapa colicilor este una din probele de foc prin care proaspeții părinți trec chiar în primele săptămâni. Cred că mulți am avut coșmaruri numai gândindu-ne la ea. Cum ne-am pregătit noi? Pe lângă picăturile recomandate, am optat pentru suzetă și biberoane cu tetine anti-colici. Da, astăzi există așa ceva! Ale noastre au fost de la NUK, iar Alex le-a acceptat foarte ușor, pentru că sunt proiectate a imita mamelonul mamei, iar forma lor ergonomică este adaptată maxilarului copilului. Dimensiuni sunt diferite, în funcție de etapa de creștere: de la 0 la 6 luni și de la 6 la 18 luni.

Suzeta a fost preferata sa și a folosit-o până când au apărut dinții. Dacă prima, de nou-născut, am primit-o împreună cu kit-ul de bun venit de la NUK (este foarte practic – conține suzeta, foarfecă de unghii, perie de păr, inel de dentiție și două periuțe de dinți cu înveliș cauciucat), pe următoarele le-am ales noi, tot de la NUK, nu doar pentru că lui Alex i-a plăcut atât de tare prima, ci și pentru că modelele sunt făcute în colaborare cu experți în dentiția copiilor.


Știai că suzetele NUK sunt proiectate a antrena mușchii feței, îmbunătățind prin supt coordonarea dintre mandibulă, bolta palatină, limbă și buzele bebelușului? Mai mult, ele nu deformează dantură și nu afectează dezvoltarea vorbirii copilului și nici nu interferează cu procesul de respirație și masticație.


Forma ortodontică a suzetelor susține tranziția de la alăptat la hrănirea cu biberonul.

NUK Anti-Colic Air System

Toate tetinele NUK sunt prevăzute cu orificii de eliberare a aerului (NUK Anti-Colic Air System), iar în cazul biberoanelor acest sistem balansează presiunea din sticlă. În felul acesta, bebelușul nu înghite cantități mari de aer, deci se reduce intensitatea colicilor.

Pentru că jucăria preferată a lui Alex este Mickey Mouse, de la NUK i-am luat nu doar suzetă Disney, ci și lanț, biberoane și căni de apă. Mai găsești cu Minnie Mouse, Winnie the Pooh sau personajele din Finding Dory.

Dacă știi părinți cărora aceste informații le-ar putea fi de folos, distribuie te rog articolul în orice formă dorești.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies