Studiu GFK: Ce vor femeile vs. ce vor barbatii cand vine vorba de amenajarea casei

by admin
0 comment

Designul interior (39%), suprafața totală sau împărțirea spațiului (38%) și mobilierul (35%) sunt principalele lucruri pe care populația online din 22 de țări ale lumii și-ar dori cel mai mult să le îmbunătățească în propriile locuințe. 3 din 10 bărbați sunt interesați și de schimbarea echipamentelor de divertisment. Doar două din zece femei au această preocupare.

Ce vor femeile

La nivel global, femeile optează în special pentru amenajarea casei, cu 43 de procente care spun că acesta este unul dintre aspectele pe care ar dori cel mai mult să îl schimbe. Următoarele alegeri sunt mobilierul (40%) și suprafață și planul imobilului (39%).

Ce vor bărbații

În cazul bărbaților, dimensiunea și planul sau împărțirea locuinței reprezintă principalul aspect pe care l-ar îmbunătăți, 37% alegând acest criteriu. Urmează aparatele de uz casnic și designul interior, ambele selectate de 35% dintre bărbați.

Top cele mai interesate țări de aspecte legate de amenajarea casei

Sursă: Gfk

Sursă: GfK

Mai mult de jumătate din turci și ruși vor să schimbe ceva în amenajarea casei lor. Rușii se mai remarcă, alături de argentinieni și chinezi și când vine vorba de dorința de a avea o locuință mai mare, iar alături de turci bifează pentru înlocuirea mobilierului.

Rusia și China sunt primele două țări care doresc să țină cât mai mult pasul cu tehnologia în materie de electrocasnice, iar Coreea de Sud, Hong Kong și China înregistrează cele mai mari procente ale celor care spun că ar vrea să îmbunătățească nivelul general al curățeniei din locuințele lor.

Hong Kong se poziționează din nou în top atunci când vine vorba de nevoia de a suplimenta spațiul de depozitare, precum și de necesitatea a avea o casă mai bine organizată. În ceea ce privește spațiul de stocare, următoarele clasate sunt Mexic și Argentina, iar la capitolul “o mai bună organizare” poziția a doua și a treia sunt deținute de Coreea de Sud și Japonia.

Dorința de a-și amenaja grădina, curtea sau alte zone în aer liber apare cel mai adesea în Mexic și Australia, în timp ce actualizarea echipamentelor dedicate divertismentului este un criteriu frecvent selectat în China și Mexic.

Cine sunt cei mai fericiți

Olandezii, japonezii, nemții, francezii și belgienii sunt cei mai fericiți cu amenajarea locuinței lor.

Care este situația în România

În România, studiul Barometrul de Încredere a Consumatorului arată că 77% dintre cetățeni nu intenționează să aducă îmbunătățiri de niciun fel locuinței lor în următorul an. Studiul nu urmărește însă gradul de satisfacție al românilor în legătură cu aspectele din locuința lor, ci mai degrabă disponibilitatea de a investi în perioada următoare în amenajări interioare.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies