Un studiu recent realizat de compania Symmetrica, lider al pieței locale de pavele și borduri vibropresate și cel mai mare producător autohton, arată că românii alocă în medie mai bine de 3.500 de euro pentru a-și pava curțile, mai mult decât în anii precedenți pe fondul înțelegerii avantajelor pe termen lung pe care pavajul le oferă față de asfalt.


Sursă foto: Symmetrica
La acest moment, zonele vizate cu precădere sunt căile de acces, atât cele pietonale, cât şi cele auto.
”Ţinta principală a clienţilor este în primul rând amenajarea practică a accesului auto şi pietonal spre locuinţă. Însă, pe lângă acestea, din ce în ce mai mulţi clienţi îşi doresc pavaj şi în zone de relaxare, precum gradina sau terasa, unde proiectează şi montarea unui grătar.” – Bobu, directorul executiv al Symmetrica
În ceea ce priveşte cele mai căutate tipuri de pavele, românii aleg produse colorate, în nuanţe de maro şi portocaliu, cu forme dreptunghiulare. Astfel, potrivit datelor Symmetrica, peste 90% din produsele vândute clienţilor persoane fizice sunt colorate.
Potrivit aceluiași studiu, arhitectul este cel care îi ajută pe români să își aleagă pavelele, iar cei care încă nu și-au format o părere și nu au luat încă o decizie sunt ajutați cu recomandări în showroom, unde au la dispoziție toate gamele de produse și culori.
Pe același temă poate v-ar mai interesa să citiți și:
Sfat practic: Alegerea pavelelor pentru grădină
3 stiluri de reinventare a spațiului din grădină
5 informații utile despre pavarea curților
Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii.