ROSUL IN AMENAJAREA INTERIOARA

by admin
0 comment
Este nevoie mult de curaj pentru a decora o cameră cu roșu. Și asta deoarece avem de-a face cu o culoare dramatică, plină de energie. Dozat corespunzător, roșul poate crea o ambianță extrem de caldă și de sofisticată.

Iată câteva repere de care designerii ne recomandă să ținem seama în amenajarea interioară:

  • Alegerea nuanței corecte se face în funcție de arhitectura casei, de compartimentarea acesteia și de stilul general pe care doriți să îl creați.
  • Roșul este culoarea pasiunii, a celor care trăiesc intens, vibrând la tot ceea ce îi înconjoară. Din pricina personalității sale covârșitoare, el trebuie asociat cu tonuri mai cuminți, care să nu îl eclipseze, încărcând camera peste măsură.
amenajari cu rosu

Sursă foto: Google Images

  • În designul interior, roșul poate fi folosit în orice timp de încăpere, dar respectând anumite reguli. Știută fiind capacitatea sa de stimulare a apetitului, se poate folosi cu succes la zugrăvirea pereților dining-ului. Dacă doriți să recreați atmosfera saloanelor de epocă, optați pentru mobilier în nuanțe închise. El va completa aerul sofisticat al încăperii.
  • Culoarea pasiunii, roșul este în elementul său în dormitor. Cele mai potrivite sunt tonurile închise și/sau cele deschise, deoarece sunt mai liniștitoare. Nu același lucru se poate spune despre nuanțele intermediare.
amenajari cu rosu

Sursă foto: Google Images

  • Chiar dacă este folosit în doze mici, roșul are capacitatea de a înviora orice tip de amenajare. Așa că, pentru cei aflați la început în designul interior, accesoriile roșii sunt un bun mod de a face cunoștință cu o culoare puternică. Vazele, pernele decorative și florile sunt doar câteva modalități la îndemână.
  • Un covor tradițional sau unul persan pe nuanțe de roșu reprezintă o manieră clasică de introducere a acestei culori în amenajarea interioară, fără a exista riscul de a depăși măsura. Roșul se asociază foarte bine cu alb și cu negru. Energia sa devine solară în compania albului, iar împreună cu negrul se maturizează, creînd un decor elegant.
amenajari cu rosu

Sursă foto: Google Images

  • Alături de tonuri deschise, pastelate, roșul capătă un aer feminin, boem. În asociere cu piese de mobilier în nuanțe închise, precum maro, grena sau gri-petrol, el capătă consistență, conferind un aer de confort oricărui decor.
amenajari cu rosu

Sursă foto: Google Images

Roșul și diferite stiluri de amenajare

  • Pentru amenajări moderne alegeți nuanțe deschise de roșu.
  • Pentru amenajări în stil tradițional și/sau victorian potrivite sunt tonurile de roșu închis, ce pot merge până la grena.
  • Pentru amenajări rustice cel mai bine merg nuanțele pastelate.
amenajari cu rosu

Sursă foto: Google Images

Roșul se combină cel mai bine cu următoarele culori:

  • Alb;
  • Albastru;
  • Auriu;
  • Galben;
  • Negru;
  • Portocaliu;
  • Roz;
  • Verde;
  • Violet.

Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii!

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies