De când Alex a început să meargă în picioare și să plimbe prin casă tot mai multe lucruri, am ajuns să pun aspiratorul aproape în fiecare zi. Nimic neobișnuit poate pentru multe mame. Dar la fel ca foarte multe, aspiratorul de bază este unul din acela cu furtun, nu neapărat cel mai mare, dar nici cel mai mic, pe care trebuie să îl tragi după tine din cameră în cameră și să îl muți de la o priză la alta. Iar procesul ăsta repetat de mai multe ori în săptămână ajunge să te enerveze. Sau cel puțin pe mine a reușit! 🙂
Așa că am început să mă uit după o alternativă de zi de zi la ultra-performantul Philips Power Pro Ultimate Cyclone 7 pe care l-am achiziționat chiar după naștere. L-am privit ca pe o investiție în sănătatea întregii familii, renumit fiind pentru capacitatea de a absorbi mai tot praful și toate scamele din casă. În continuare suntem mulțumiți cu alegerea, doar că acum îl vom folosi când facem curățenie mai temeinică, nu și după fiecare masă a copilului.
Din start vă spun că noi suntem fani Philips și că în ultimii ani ne-am fidelizat pe tot felul de game, după ce am citit multe experiențe pozitive ale altora cu produselor. Știu cât de mult m-au ajutat pe mine informațiile găsite în diferite surse, așa că m-am gândit că un review pentru aspiratorul vertical Philips Power Pro Duo 2 in 1 ar putea fi util și altora în procesul de căutare.
Prin urmare Philips Power Pro Duo cu PowerCyclone şi cap de aspirare turbo TriActive este un aspirator fără sac de tip 2 în 1 (vertical și de mână), cu putere de 18 V, cu litiu-ion pentru durată de funcţionare îndelungată. Din punctul meu de vedere își face foarte bine treaba într-o locuință fără prea multe covoare sau fără unele prea groase. Deci, în astfel de condiții, poate fi unicul aspirator din casă.
Mie întotdeauna mi-au plăcut aspiratoarele verticale, pentru că sunt ușoare și ocupă puțin spațiu de stocare. Am mai avut un model mai vechi tot de la Philips, dar cu fir. Acesta are acumulator, se încarcă la priză, apoi se folosește ușor pe gresie și covoare (în varianta verticală) și pe suprafețe de orice tip (în varianta de mână), de la textile, la blaturi de bucătărie. Aspiratorul de mână, cel la care fug imediat când Alex scapă diverse pe jos, se cuplează și se decuplează printr-o simplă apăsare de buton de corpul central. El încorporează de altfel și dispozitivul de stocare a gunoiului. Pentru că nu are sac, se curăță și se spală ușor.
Aspiratorul de mână vine și cu un accesoriu atașabil tot 2 în 1. Este o mini-țeavă care mă ajută să scot murdăria dintre pernele canapelei ce are deasupra o perie (se ridică și se lasă la nevoie) pentru a curăța, spre exemplu, părul pe care pisicile îl lasă pe perne sau fotolii. Sincer, aici m-a cucerit acest model, că mă ajută să strâng și după copil și după neliniștitele feline. 🙂
Uite și un video de prezentare:
Detalii tehnice despre Philips Pro Duo 2 în 1 găsești și pe pagina producătorului.
Poate ți-ar mai plăcea să citești și:
- 5 reguli simple de urmat când faci curățenie într-o cameră
- 5 ponturi de curățenie
- 10 întrebări care te ajută să scapi de lucruri nefolositoare din gospodărie
Dacă articolul ți-a fost util, distribuie-l și cu prietenii în orice formă dorești.