Redescopera Culorile Romaniei

by admin
0 comment

Poate că nu știați, dar România se poate mândri în întreaga lume cu frumoasă comună Ciocănești, din județul Suceava. Ce este atât de special la ea? Întâi, este prima și, din păcate, încă singura comună-muzeu din țara noastră.

Ea a primit acest statul în anul 2004, când aleșii locali au votat în unanimitate o hotărâre de Consiliu care să ajute la prezervarea arhitecturii locului, remarcabilă prin casele ornamentate cu motive tradiționale. Apoi, pentru că zece ani mai târziu, în 2014, Ciocănești a fost desemnat Satul Cultural al României de Asociația cele mai Frumoase Sate din România (AFSR). Localitatea a beneficiat atunci de o binemeritată promovare la nivel local și internațional.

În 2015, comuna-muzeu se înfrumusețează și mai tare cu sprijinul Policolor. La aniversarea a 50 de ani de la înființare, producătorul român de lacuri şi vopsele lansează campania “Redescoperă Culorile României”,  axată în jurul a două valori importante: tradiţia şi inovaţia. Din această campanie amplă – ce va cuprinde și renovarea murală și pictarea stațiilor de metro Aurel Vlaicu și Piața Romană – face parte și refacerea fațadelor a 180 de case, din cele 700, din localitatea bucovineană. De altfel, Policolor s-a înfrățit cu Ciocănești, fiind pentru prima dată când o companie privată și o comună semnează un asemenea protocol.

Pentru refacerea motivelor tradiţionale, Policolor va furniza vopsea, iar pentru renovarea Muzeului Etnografic şi a Muzeului Ouălor Încondeiate va contribui și cu materiale de construcții. Casele vor fi finalizate la jumătatea lunii august, când comuna Ciocăneşti este gazda Festivalului Păstrăvului şi a concursului de plutărit organizat pe Bistriţa Aurie.

comuna muzeu Ciocanesti, judetul Suceava, Bucovina

Sursă foto: Google Images

comuna muzeu Ciocanesti, judetul Suceava, Bucovina

Sursă foto: mae.ro

comuna muzeu Ciocanesti, judetul Suceava, Bucovina

Sursă foto: Google Images

Păstrarea tradiţiei este o datorie a tuturor, pentru a nu ne uita istoria. Fiecare membru al comunităţii noastre face eforturi pentru a conserva cât mai bine tradiţia, de aceea nu putem decât să ne bucurăm când suntem invitaţi să fim parte în astfel de proiecte. Ne dorim ca acesta proiect să nu rămână singular şi când spun asta, nu mă gândesc strict la comuna noastră, ci la multele locuri ale acestei ţări care  fac eforturi de a-şi păstra unicitatea. – Radu Ciocan, primar al comunei Ciocănești

comuna muzeu Ciocanesti, judetul Suceava, Bucovina

Sursă foto: www.amfostacolo.ro

comuna muzeu Ciocanesti, judetul Suceava, Bucovina

Sursă foto: www.hailabord.ro

comuna muzeu Ciocanesti, judetul Suceava, Bucovina

Sursă foto: Google Images

comuna muzeu Ciocanesti, judetul Suceava, Bucovina

Sursă foto: Google Images

Dacă doriți să vizitați această frumoasă comună, să știți că ea dispune de circa 300 de locuri de cazare, iar la 15 km, în Vatra Dornei, mai sunt disponibile alte câteva mii. Despre Ciocănești am mai scris și de Ziua Națională a României, alegând-o ca simbol al arhitecturii tradiționale. Puteți citi AICI articolul.

Campania Policolor de sprijinire a satelor românești și a comunităților de acolo, prin reînvierea  culorilor specifice, își propune să ajute la readucerea acestora în circuitul turistic, iar zonele urbane gri să devină zone pline de culoare și de optimism. Investiţia primelor inițiative (cu Metrorex și cu comuna Ciocănești) este estimată la aproximativ 250.000 de euro şi constă în furnizarea de către Policolor a materialelor necesare (tencuieli, vopsele, lacuri, grunduri, emailuri, etc.) pentru renovarea şi punerea în valoare a obiectivelor de interes public stabilite prin parteneriat, în sprijin logistic pentru implementare, premii și burse acordate în cadrul diferitelor competiții derulate pe parcursul anului 2015.

“Redescoperă Culorile României”, proiectul pe care îl lansăm (…)  este pus în slujba tradiţiei şi a inovaţiei, două valori pe care Policolor şi le-a asumat încă de la înfiinţare şi care sunt astăzi mai actuale decât oricând – Ion Florescu, preşedintele Consiliului de Administraţie Policolor

“Redescoperă Culorile României” mai are încă o direcție importantă, aceea de a construi o comunitate la nivel naţional, ale cărei modele sunt persoane şi personalităţi din România ce folosesc culoarea zi de zi în viaţa profesională şi personală: pictori, fotografi, meșteri populari, arhitecți, designeri de interior, creatori de modă, profesori, lectori universitari ș.a.m.d.

Pentru că proiectul nostru este un îndemn adresat celor care pun preţ pe culoare, am pus bazele clubului ”Ambasadorii culorii” (…). Până la finalul campaniei, fiecare ambasador va oferi comunităţii formate pe platforma proiectului – website şi pagina dedicată în social-media – lucrări de autor, cunoştinţe legate de pasiunea lor, ii autentice, workshop-uri de fotografie, proiecte de arhitectură customizate, sfaturi de design interior. – Alexandra Rusu, director de marketing Policolor

Ambasadorii culorii

Primii „Ambasadori ai culorii” care au acceptat provocarea sunt: Sorin Onişor – fotograf recunoscut internaţional,  specializat în instantanee româneşti, Sebastian Guţă – arhitect, preşedinte al Asociaţiei Absolvenţilor Urbanişti şi Peisagişti din România, Silvia-Floarea Toth – colecţionar şi promotor al costumelor tradiţionale româneşti, Adela Pârvu – blogger şi designer de interior, Adrian Păun – arhitect specializat în renovarea caselor în stil neoromânesc, Gheorghe Tomoiagă – meşter popular, susţinător al tradiţiei din Ciocăneşti,  Auraş Mihaiu – fotograful care a câştigat premiul Romania National Award în cadrul ediţiei 2015 a unui concurs internaţional de fotografie, Luminiţa Nicoliţa – elevă, câştigătoare a numeroase concursuri de încondeiat ouă.

În mai, Policolor lansează un concurs cu premii în produse

“Redescoperă Culorile României” este un îndemn adresat tuturor românilor. Pentru aceasta, compania va lansa la finalul lunii mai pe paginile dedicate şi în reţelele de socializare un concurs cu 50 de premii constând în vopsea necesară pentru reamenajarea unei locuinţe cu o suprafaţă medie de 55 mp. Câştigătorii vor avea posibilitatea să-şi redecoreze locuinţele beneficiind de sfaturile avizate ale ambasadorilor culorii.

Proiectul de responsabilitate socială „Redescoperă Culorile României” îşi propune să construiască o comunitate puternică în mediul online, să informeze pas cu pas despre fiecare acţiune din proiect şi să interacţioneze în timp real cu membrii comunităţii astfel formate prin intermediul portalului de campanie: www.culorileromaniei.ro şi a paginii special create în reţeaua de socializare Facebook la adresa: https://www.facebook.com/CulorileRomaniei.

Dacă sunteți în căutare de idei de decorare a casei, găsiți sugestii variate în secțiunile Sfaturi de amenajare și Turul casei.

Iar în cazul în care v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii pe rețelele de socializare sau în orice altă formă doriți.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies