Hygge este filosofia daneză pentru o viață fericită, un cuvânt ce înglobează stări de la împlinire, la contemplare, la familie sau beatitudine. Ca și concept se leagă de tradiții, de amintiri, de sentimente pe care le-am trăit datorită unor oameni, lucruri, situații ori locuri. Am povestit pe larg în acest articol despre hygge.
Filosofia se regăsește nu doar în cultura daneză, căreia îi aparține, ci și în stilul de viață al țărilor nordice, acolo unde accentul se pune foarte mult pe calitatea produselor, pe durabilitatea lor, dar și pe factorul uman, adică pe autor și pe utilizator. Pe scurt, contează cine a creat un lucru la fel de mult ca și cel care îl întrebuințează. Numai astfel între cei doi se poate stabili o legătură prin care cel din urmă prețuiește munca primului, iar cel dintâi crează având clar în minte beneficiarul.
Curentul scandinav s-a răspândit pe o scară cât mai mare și câștigă teren în scheme de amenajare pentru zone publice și rezidențiale. Astfel, produsele custom made au devenit tot mai cerute în special în designul băilor și al bucătăriilor, spații pe care le renovăm rar și pe care ne dorim să le folosim în condiții optime perioade cât mai îndelungate de timp.
Colecțiile KUMA au o serie de caracteristici comune, de la performanța tehnologică, la atenția acordată mediului înconjurător în timpul producției și utilizării, până la frumusețea și funcționalitatea produselor în sine. Soluțiile personalizate sunt de fapt investiții pe termen lung pentru spații cu identitate clar definită. Ele sunt potrivite pentru amenajarea casei, dar şi a spaţiilor publice, precum hoteluri, restaurante, clădiri de birouri, SPA-uri, şcoli, grădiniţe sau mall-uri– locații care prin definiție sunt supuse unei folosințe accentuate.
Despre colecțiile KUMA am povestit și în acest articol.
https://www.dianamihaila.ro/kuma-colectii-scandinave-in-spiritul-hygge/
Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că le vei împărtășești cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol.