Retailerul francez Brico Depot, parte a grupului Kingfisher, a deschis vineri, 14 martie, primele sale două depozite de pe piața din România.
Este vorba despre fostele magazine Bricostore din Pantelimon și din zona comerciala Orhideea, achiziționate în vara lui 2013, împreună cu celelalte 13 unități pe care Bricostore le deținea în țara noastră. Pentru acestea, procesul de rebranding se va face treptat, în decursul următorilor doi ani. Lanțul Brico Depot ar putea ajunge până la 50 de unități în decursul mai multor ani, cel puțin acestea sunt planurile de expansiune anunțate astăzi de reprezentanții companiei.
La Brico Depot nu este vorba de magazine, ci de depozite. Ele sunt simple, robuste, esențializate. Față de alți retaileri, noi avem o altă politică, cea a prețurilor mici în fiecare zi (Everyday low costs). – Patrick Papot, Deputy CEO Brico Depot România
Noul retailer de pe piața locală de DIY vine cu un concept diferit: ”Arivajul”. Acesta se referă la produsele ce nu fac parte din gama obișnuită, sunt disponibile în cantități limitate și se vând la preț special. Circa 150 de articole sunt incluse în prima ofertă valabilă din 14 martie. Fiind un depozit și nu un magazin, Brico Depot se va deschide de la 7 dimineața, astfel încât profesioniștii să își poată cumpăra materialele necesare înaintea începerii activității de șantier. La raft sunt disponibile 12.000 de produse.
Depozitele sunt organizate pe trei planuri: materiale de construcții și renovări, amenajarea casei și produse necesare desfășurării lucrărilor. Deviza companiei franceze este ”Better homes, better lives”.
Față de Bricostore, la Brico Depot nu vor fi organizate ateliere de creație sau workshop-uri dedicate celor pasionați de activitățile de do it yourself. Clienții însă vor beneficia de consultanță la raft din partea personalului specializat. De asemenea, s-a renunțat la zona dedicată gărdinilor, cea de decorațiuni și textile a fost restrânsă, în schimb sectorul de ferestre s-a extins. O noutate este vânzarea din camion, clienții putând achiziționa materiale de construcții chiar din parcarea depozitului.
Mai multe știri despre Brico Depot puteți citi AICI, dar dacă doriți să vedeți ce oferte sunt disponibile și în restul magazinelor de do it yourself din țară, vizitați secțiunea DIY – Who is who în România. Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii!