Prima zi de post, prima zi pentru decoratiuni de iarna!

by admin
0 comment

Poate vi se pare prea devreme să vă gândiți la acest aspect, dar până la Crăciun nu mai avem decât o lună și nouă zile. Vorbim practic de mai puțin de șase săptămâni! Și știm cu toții cât de repede zboară timpul. Așa că ușor, ușor putem începe pregătirile pentru a face ca atmosfera de sărbătoare să domnească în casele noastre cât mai multă vreme.

Prin urmare, de astăzi, 15 noiembrie, decretăm deschis sezonul decorațiunilor de iarnă! Acum că totul este oficial, putem începe cu o listă de lucruri pe care trebuie să le facem pentru ca amenajarea de Crăciun să fie un succes. 🙂

1. Alege tema acestui sezon.

În fiecare an schimbăm culorile globurilor din brad, aranjamentele de pe masă, ghirlandele, ornamentele… În fiecare an căutăm noi ponturi de amenajare și noi idei de pus în practică. Dacă avem deja trei-patru seturi de decorațiuni în culori diferite, nici nu mai este nevoie să facem alte achiziții. Pentru un aspect diferit, putem să le combinăm între ele! Dacă anul trecut am împodobit bradul cu globuri roșii și albe, iar în urmă cu doi ani culorile dominante au fost albastru și argintiu, anul acesta le putem folosi pe toate la un loc. Sau poate doar trei dintre ele, să zicem albastru, alb și argintiu.

Avem ornamente de Crăciun în atât de multe nuanțe încât nu le putem număra? Excelent! Să facem un Crăciun multicolor! Uneori mai mult chiar e mai bine! Atenție însă la un aspect: decorațiunile multicolore își găsesc mai bine locul într-o locuință amenajată cu precădere în tonuri neutre. Dacă în casa predomină nuanțele aprinse, ar fi mai bine să evităm această variantă și să mergem pe variante monocrome sau combinații de două culori.

semineu

Sursă foto: Pinterest

2. Am stabilit tema, facem necesarul.

Ce a fost mai greu a trecut! Acum că avem o idee clară despre cum vrem să arate casa de sărbători, trecem la pasul următor: necesarul! Știm deja ce avem din anii precedenți. Mai trebuie decorațiuni noi? Nu cred că cineva poate răspunde cu ”nu” la această întrebare, chiar dacă podul este plin de cutii cu eticheta ”Crăciun”. Mereu găsim câte un element nou care să amplifice starea de bine pe care o simțim în perioada sărbătorilor de iarnă. Oricât de mic ar fi, un vârf nou de brad, un napron cu reni sau o ghirlandă cu Moș Crăciun își vor găsi ușor locul în planul nostru festiv de amenajare.

După ce ne-am gândit de ce avem nevoie, tragem linie și mergem la cumpărături! De la începutul lunii noiembrie, decorațiunile încep să apară pe rafturile magazinelor, așa că dacă oferta tot este disponibilă, să ne pregătim din timp! De ce să lăsăm acest aspect pe ultima sută de metri, când toată lumea se va înghesui la cumpărături?

semineu

Sursă foto: Pinterest

3. Let’s go shopping!

Am stabilit deja că folosim mare parte din decorațiunile pe care le avem prin casă. Dar ce mai putem cumpăra? O primă variantă ar fi lumânările parfumate, fie roșii sau verzi – culorile oficiale ale Crăciunului – fie cu esență de ciocolată, cafea sau scorțișoară. Pe lângă efectul vizual, dau și o aromă seducătoare casei. Cât costă o lumânare parfumată? De la câțiva lei până la câteva zeci! Dacă tot suntem la capitolul arome, o altă achiziție ieftină și de efect sunt bețișoarele parfumate. La fel ca și lumânările și ele sunt disponibile în multe variante. Și costă în medie între 2,5 și 5 lei!

Cumpărați portocale! Poate nu vi s-a deschis încă apetitul pentru fructele de sezon, dar un bol de portocale va face ca sărbătoarea Crăciunului să intre mai repede în casele noastre.

Tot din vreme putem cumpăra și ghirlande ornamentale. Din brad natural ori artificiale, ele pot fi puse pe ușa de la intrare sau oriunde prin casă cu mult timp înainte de a începe decorarea propriu-zisă.

semineu

Sursă foto: Pinterest

4. Organizarea.

După ce am cumpărat toate cele necesare – afirmația mi se pare periculoasă, având în vedere că urmează târgurile de Crăciun! – începem să sortăm ornamentele în funcție de încăperea în care vor fi expuse. Acum că știm unde merge fiecare obiect în parte, nu ne mai rămâne decât să stabilim calendarul oficial al sărbătorilor de iarnă: când decorăm curtea și grădina sau ușa de la intrare, când trecem la interior și cu ce cameră începem, când împodobim bradul și când ne apucăm de copt cozonaci. Am pierdut ceva din vedere? Cu siguranță! Dar le vom puncta împreună în cele șase săptămâni ce ne-au mai rămas până la Crăciun! Spor la planificat!

Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii!

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies