Organizatoare sub 10 lei bucata luate de la PEPCO

by admin
0 comment

Îmi place PEPCO. Îl consider un brand convenabil și corect. Cumpăr constant de acolo tot felul de organizatoare și recipiente pentru casă, care în timp au rezistat mulțumitor de bine. Cel mai recent am plătit aproximativ 50 de lei pentru un suport de făcut cuburi de gheață, trei tipuri de cârlige și un coș cu 3 separatoare.

Suportul de cuburi de gheață l-am folosit pentru a-mi organiza cerceii și lanțurile. Am tot văzut ideea asta circulând pe net și am vrut să o testez. După ani de zile în care mi-am ținut accesoriile în casete de bijuterii, în care mai tot timpul îmi era greu să găsesc o pereche de cercei dintr-un foc, am schimbat tactica. Am lăsat în cutie doar colierele și gablonțurile mari, iar piesele mici le-am mutat în acest suport de făcut gheață. L-am pus în primul sertar al comodei pe care stau toate casetele de bijuterii, deci sunt toate foarte aproape.


UPDATE: Aproape 2 ani mai târziu, bijuteriile mici stau în continuare la fel de bine în suportul pentru cuburi de gheață.


Setul format din 7 cutii (3 mici pătrate, 2 lungi și înguste și 2 mari) l-am folosit pentru a reorganiza sertarul cu medicamente, pe care oricum îl verific de două ori pe an să văd dacă a expirat ceva. Acum am profitat să le și pun într-o formă mai ordonată, căci oricât așezam cutiile și flacoanele după mărimi sau întrebuințare, foarte repede haosul revenea. Partea bună cu aceste cutii este că au și un sistem de prindere între ele, astfel încât, atunci când sunt desfășurate în sertar, nu se desprind unele de altele la fiecare deschidere sau închidere. Setul a costat 9,99 lei.

Pentru a-mi organiza gențile de zi și alte mici lucruri de prin casă, am cumpărat 3 tipuri de cârlige. Cele mari, cu ventuză (9,99 lei) și o parte din cele medii (3,99 lei) le-am lipit pe interiorul ușii de la cămară/debara. Am decis să agăț acolo gențile pe care le folosesc cel mai des. Restul sunt în huse, pe rafturile din interior. Pe cele mici (3,99 lei) intenționez să le aplic prin casă, la nivelul lui Alex (19 luni), în baie, de pildă, să învețe să folosească prosopul de mâini sau pe hol, să îți pună haina.

Cutia cu separatoare, care nu a costat nici ea mai mult de 9,99 lei, am luat-o pentru a-mi organiza cosmeticele. Înainte le țineam într-un coș înalt cam de 3 degete, dar oricât de multă grijă aveam să nu se amestece, nu reușeam să îl păstrez ordonat în fiecare zi. Cutia aceasta, fiind mai înaltă, mi-a permis să creez categorii: într-una am pus fondul de ten și pudra, în alta fardul de obraz și mici doze de parfum, în a treia rujurile, iar în a patra rimel, primere și accesorii de machiaj.

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. E gratuit! La fel și pe grupul cu idei de organizare. 🙂

Iar dacă vrei să vezi ce clipuri mai public, abonează-te la canalul meu de Youtube. De acum înainte multe articole se vor transforma în conținut video.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies