Codarea cromatica sau organizarea cu ajutorul culorilor este printre primele pe care le deprindem în viață. Încă din copilărie ne ghidăm după nuanțe, forme, mărimi, prin intermediul lor învățând sisteme de bază de menținere a ordinii în spațiul și în lucrurile folosite.
Culorile ne sunt utile pentru a da casei și biroului un flux firesc și, totodată, ne ajută la nivel personal, pentru a construi un plan de activități ierarhizând în funcție de importanță, de stringență.
Codarea cromatică și organizarea casei
Eu sunt genul de persoană care răspunde la repere vizuale, prin urmare încerc să mă ajut de codarea cromatică în situații multiple. Cel mai bine se vede în dulap, unde am piesele vestimentare așezate de la deschis la închis, formând categorii de haine în cadrul aceluiași ton. Sunt persoane care fac sortarea în funcție de tipul lucrurilor, de ocazie, de frecvența purtării. Despre organizarea dressing-ului am scris în detaliu AICI, unde ai și poza dulapului meu, dar și în cadrul programului #MareaOrganizare.
Codarea cromatică nu îmi place doar pentru hainele depozitate pe umerașe, ci și pentru setare, unde le țin în stil KonMari. Este atât de plăcut să deschid sertarul și să văd întregul său conținut așezat de la cea mai deschisă nuanță la cea mai închisă! Aruncă o privire și peste articol despre ce punem pe umeraș și ce împăturim astfel încât să îți faci o idee mai clară despre modalitățile de triere.
Pe culori îmi place să stochez și lenjeriile de pat, fețele de masă, prosoapele și produsele de make-up.
Codarea cromatică și organizarea spațiului de lucru
La birou, păstrarea în ordine a documentelor dă multora bătăi de cap. Prin arhivarea și etichetarea în culori sugestive sarcina poate începe să se ușureze. Spre exemplu, folosim roșu pentru chestiuni arzătoare (deadline-uri, facturi etc.), verdele îl lăsăm pentru aspectele ce au fost soluționate și încheiate, iar o nuanță precum albastru poate fi atribuită documentelor cu caracter definitiv (de la certificate fiscale, la diplome sau atestate). În spațiul de office codarea trebuie să se facă pe înțelesul tuturor membrilor echipei, în baza unor convenții (important/mai puțin important, permis/interzis etc.).
Dacă organizezi spațiul de lucru pe care îl folosești acasă, atunci fluxul depinde exclusiv de tine și trebuie să îl faci cât mai eficient pentru activitățile curente (plăți de facturi, activități de hobby, plan de cumpărături etc.). Pe lângă cele 3 categorii de documente definite de Marie Kondo, creatoarea metodei KonMari, am scris și despre organizarea actelor, fie ele cu caracter personal sau profesional. Poate te ajută informațiile, dacă tot am ajuns cu discuția în acest punct! 🙂
Codarea cromatică și organizarea pe plan personal
Dacă folosești o agendă ori o aplicație de gestionare a activităților zilnice, inclusiv a plăților, vei constata că devii mai eficient(ă) și mai productiv(ă) doar prin introducere culorii cu scop în notele pe care le faci sau în sistemul de etichetare și îndosariere. Un post-it roșu îți amintește de sarcinile urgente, în vreme ce unul galben poate conține o informație de contextualizare. Din nou ajungem la convenții și la importanța lor, pentru că dacă ne dorim ca nuanțele să funcționeze în avantajul nostru, ele trebuie să fie atribuite unui scop precis (toate facturile sunt marcate cu etichetă roșie, toate contractele cu albastru și toate comenzile cu ciclam).
Poate ți-ar mai plăcea să citești și:
15+ trucuri pentru o casă organizată
Descarcă gratuit: Calendar + planner pentru activități și bani
Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. E gratuit! La fel și pe grupul cu idei de organizare. 🙂
Sursă foto: Florin Haragas Photography