Pentru că ai nevoie de ea zi de zi, gândește-te la organizare ca la o nevoie de bază.
Alege metode pe care le înțelegi rapid și încearcă tehnici mai complexe după ce vezi că ai făcut progrese în ordonarea cu sens a lucrurilor și a spațiilor. Cu o abordare graduală ai șanse mai mari să le implementezi și rezultatele să se vadă și să se mențină.
Nu te raporta la procesul de organizare ca la ceva complicat, pentru care îți trebuie o hartă și o sumedenie de unelte pentru a descifra codul. Așa cum zici ”Trebuie să mănânc sănătos pentru a mă simți mai bine!”, spune și ”Trebuie să mă organizez pentru a avea o viață mai bună!”.
Dacă nu țin seama de stilul de viață adoptat și de schimbările pe care dorești să le faci, unele sisteme pot funcționa împotriva ta.
Este important să experimentezi, căci astfel îți dai seama ce funcționează pentru tine și ce nu. Poate că o metodă nu provoacă cea mai mare satisfacție din prima clipă, dar știind că este justă, poate fi asimilată mai ușor, iar prin eficiența arătată se transformă într-o obișnuință agreabilă. Cum este, de pildă, organizarea documentelor (în stil konmari), un exemplu ce va mai reveni pe parcursul acestui articol cu iz de manual de utilizare.
Când ai de sortat orice întreabă-te:
- funcționează?
- cât de des îl întrebuințez?
- când l-am folosit ultima dată?
- trebuie depozitat la vedere / la îndemână sau în vreo anexă?
- care este povestea obiectului? are sau nu valoare sentimentală?
- iubesc cu adevăr acest obiect chiar dacă el este inutil și nu are un loc în casă?
Când avem dubii, nu ne grăbim să ducem la gunoi, pentru că s-ar putea să regretăm decizia. Mai bine alegem o zonă tampon în care păstrăm respectivele bunuri o perioadă determinată (ex. o săptămână / o lună / un sezon). Dacă la expirarea termenului ele sunt încă acolo, neatinse, decizia de a fi date, donate, vândute, reutilizate ori reciclate se va lua de la sine.
Există câteva întrebări ce trebuie puse în timpul evaluării finale a sistemelor de organizare implementate, cum ar fi:
- Este totul la locul potrivit?
- Mai există ceva ce trebuie aruncat?
- Sunt cele mai utilizate articole ușor accesibile?
- Este totul depozitat corect?
- Ar mai trebui reorganizate unele obiecte?
În cadrul cursului de business organizing pe care l-am finalizat, Regula celor 3 P (problem, purpose, plan) era evidențiată ca una dintre cele mai eficiente în parcurgerea cu succes a oricărui proces de organizare acasă sau la birou.
The 3 Ps – Problem, Purpose, Plan (Problema, Scopul, Planul)
Problema. Identificarea problemei este cheia pentru găsirea soluțiilor. (ex. organizarea documentelor)
Scopul. Odată găsită problema trebuie să înțelegem de ce ea a apărut și de ce trebuie rezolvată. Abordarea trebuie să fie detaliată, cu obiective clar punctate. (ex. Vreau să organizez mai bine documentele pentru a fi mai productiv(ă) la birou. Nu am reușit până acum pentru că volumul este prea mare/obosesc pe parcurs/nu știu să creez categorii etc.).
Planul. Cele mai bune sisteme sunt cele cu funcționalitate pe termen lung. Problemele trebuie rezolvate punctual, într-o manieră cât mai simplă, ușor de repetat ori de câte ori este nevoie. (ex. Pentru documentele ce trebuie manipulate zilnic folosesc un organizator la vedere, poziționat pe birou. Pe cele întrebuințate ocazional le păstrez aproape, pe un raft sau într-un corp de mobilier cu roți, ce poate fi alăturat biroului oricând conținutul este necesar. Arhiva stă în dosare, în dulapuri fixe și/sau pe rafturile de sus. La fel de important este ca sistemul de reciclare să fie facil și în proximitate pentru a nu permite ca hârtiile fără utilitate să se înmulțească și să încurce procesul aflat în lucru).
Regula 80/20:
Folosim 20% din ceea ce avem în 80% din cazuri. (ex. Purtăm doar 20% din hainele deținute în 80% din situații. La fel se întâmplă și cu cărțile ori cu electrocasnicele deținute).
Poate ți-ar mai plăcea să citești și:
—
Să îți fie de folos toate cele de mai sus. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi” pentru a primi notificări când publicăm articole noi. Tot pe Facebook găsești și super grupul cu idei de organizare. Iar dacă vrei să vezi clipuri despre organizare, abonează-te la canalul de Youtube. Avem și un NEWSLETTER pentru programe și oferte exclusive.