Organizare: Cum pleci in vacanta cu un copil si bagaj cat mai mic

by admin
0 comment

În octombrie am plecat într-un concediu altfel, a fost o adevărată aventură, pentru că am călătorit cu avionul, cu trenul, cu autocarul și cu mașina pentru a ajunge la destinația finală. Toate împreună cu un copil de un an și o lună!

De fel nu alegem destinații riscante, iar de când a venit Alex în viețile noastre excludem și mai multe variante, accesul la servicii medicale moderne fiind extrem de important pentru noi. Așa că Suedia ni s-a părut o idee bună pentru că este o țară sigură și foarte baby-friendly.

Din București până în punctul final al călătoriei noastre am avut de parcurs aproape 1.750 km cu avionul și vreo 550 cu trenul, autocarul și mașina. Solicitant și pentru doi adulți. Când e și un copil în schemă, trebuie să te organizezi temeinic înainte de a pleca la drum și în timp ce ești pe drum. 🙂

#1 Portofelul cu documente

De rezervări, bilete, conexiuni s-a ocupat Adrian. E specialitatea lui. Eu doar am avut grijă ca toate documentele necesare să fie puse împreună într-o portofel cu diferite compartimente (pentru acte de identitate, cărți de îmbarcare, hărți etc.). Deoarece el a fost cel care a făcut întregul itinerariul, pe durata întregii vacanței portofelul a rămas în grija lui.

#2 Bagajele

Responsabilitatea mea a fost făcutul bagajelor pentru toată lumea. Având în vedere că în niciuna din cele patru nopți petrecute în Suedia nu aveam să dormim în același hotel, am decis că e cel mai bine să plecăm cu bagaj de mână. Unul normal și altul un pic mai mare pentru care am plătit o taxă suplimentară (taxa diferă în funcție de compania aeriană cu care zburați). Știam că pe lângă cele două rucsacuri urma să mai luăm și căruciorul lui Alex și geanta cu mâncare de bebeluși, scutece, creme, șervețele, deci ideea de geamantan a fost exclusă din start.

arhivă personală

Să ne reîntoarecem la rucsacuri. Cel mic i l-am alocat lui Alex. Am pus acolo schimburi potrivite pentru fiecare zi, plus câteva rezerve. Intenția mea a fost să am suficiente haine cât să nu spăl nimic toată vacanța. Și am reușit! Noi doi am împărțit bagajul mare.

Ce a conținut bagajul copilului:       

  • 5 body-uri (cu mânecă scurtă și lungă);
  • 3 pulovere;
  • 2 bluze;
  • 1 pulover cu fermoar;
  • 1 cămașă;
  • 3 perechi de pantaloni de stradă;
  • 2 dresuri;
  • 3 perechi de șosete;
  • 1 pijama întreagă;
  • 1 costum de fâș;
  • 1 salopetă matlasată;
  • 1 geacă de ploaie;
  • 1 pereche de ghete;
  • Căciulă, fular și mănuși.

Toate cele enumerate mai sus nu s-au aflat mereu în bagaj, pentru că o parte le purta pe el 🙂 Spre exemplu, ghetele au fost unica pereche de încălțări luată cu noi, deci nu au ajuns niciodată în rucsac.

Ce a conținut bagajul nostru:

Nu voi face o listă diferențiată, pentru că în mare au fost cam aceleași piese, eu față de Adrian având în plus o pereche de balerini și un șal.

  • 3 pulovere x 2;
  • 2 perechi de pantaloni x 2;
  • 2 cămăși Adi & 1 cămașă eu;
  • 3 tricouri/bluze x 2;
  • 2 curele, una pentru fiecare;
  • 2 jachete;
  • 2 căciuli, una pentru fiecare;
  • Lenjerie intimă și șosete pentru fiecare zi;
  • 2 perechi de încălțări sport, una pentru fiecare;
  • 2 pelerine de ploaie;
  • 2 pijamale.

Util:

Pentru că știam că ne vom plimba destul de mult în zone cu temperaturi de la 0 la 15 grade, ne-am luat și două pelerine de ploaie, ca să putem vedea împrejurimile, chiar și în condiții meteo nefavorabile.


#3 Căruciorul

Nu doar că e util pentru a transporta copilul ușor și rapid din punctul A în punctul B, dar este excelent și pentru căratul bagajului mic. Geanta cu scutece a stat mai tot timpul agățată de el și uneori chiar și rucsacul cu hainele lui Alex.

arhivă personală

arhivă personală


Util:

Nouă ne-a prins tare bine să luăm husele de ploaie și vânt ale căruciorului și pe cea matlasată pentru picioare. Avem un cărucior sport, așa că la îmbarcare doar am scos aceste accesorii și le-am reatașat la destinație.


Ce am făcut cu hainele murdare

Avantajul acestui mod de a călători este că ai cu tine tot timpul lucrurile de care ai putea avea nevoie într-un moment sau altul. Dezavantajul este că în fiecare zi refaci aproape în totalitate bagajul. Dar fiind relativ mic nu e un chin prea mare.

Gestionarea hainelor murdare este foarte importantă în astfel de cazuri. Pentru a nu le mai scoate din rucsac la fiecare căutare, am început să le depozitez la fundul bagajului pe măsură ce ele se adunau. De obicei le rulez sau le fac pachețele cât mai mici. Lucrurile folosite se mai sortează și cu ajutorul pungilor. Eu am de obicei în bagaj pungi pentru lenjeria intimă și pentru încălțări, iar o a treia pungă (opțională) o folosesc ca separator între hainele curate și cele purtate (dacă plec cu rucsac). Altfel pun una din celelalte două pungi (cu tot cu conținut) între. Pentru geamantan am niște saci textili pe care îi folosesc pentru a ține lucrurile ce trebuie spălate la destinație și pe cele pe care trebuie să le spăl în vacanță.


Pont:

Lasă pe dos hainele murdare pentru a nu le amesteca cu cele care însă sunt bune de purtat. Le observi mai ușor așa.


În aceeași notă îți mai recomand să citești și:

Bagajul bebelușului când afară este frig. Tipărește lista și bifează

Prima călătorie cu avionul a bebelușului

DIY traveling. Sau cum poți vedea lumea cu bani puțini


Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies