Metoda canadiană de organizare a spațiului

by admin
0 comment

Percepția despre ordine/dezordine a fiecăruia dintre noi este diferită. Prin urmare și metodele folosite pentru crearea unei fluențe a spațiului sunt diferite. Dar indiferent de tehnica aleasă este util ca la început să facem un plan. Fiindu-mi clar în minte ce îmi doresc să realizez, voi identifica mai ușor soluțiile potrivite pentru mine.

Ce vreau să obțin la finalul procesului de organizare? O casă rânduită cu mai mult sens, un spațiu mai puțin încărcat, o reconfigurare a fluxului încăperii?

Metoda 360 sau metoda canadiană

Metoda canadiană presupune să începi organizarea dintr-un punct pe care îl iei drept reper, apoi să avansezi circular, parcurgând întregul spațiu și eliminând surplusul. În tot acest timp alcătuiești categorii: obiecte de păstrat, de donat, de vândut, de dăruit, de reciclat, de aruncat. Pentru cele care rămân în încăpere trebuie găsită forma optimă de depozitare.

Dar ce înseamnă depozitare optimă? Înseamnă să găsești logica locului și, indiferent de metoda aleasă (canadiană, asiatică, nordică etc.), ție să îți fie cel mai ușor să te miști în spațiu și să identifici rapid obiectele deținute. De aceea este util să experimentezi, să încerci poziționări diferite și fluxuri diferite de întrebuințare. Cine spune că un lucru trebuie să stea neapărat pe dreapta? Poate tu îl utilizezi mai bine dacă este în stânga. Sau sus! Sau jos! Odată identificată această formulă vei vedea că nu va mai fi nevoie să mai reorganizezi spațiul perioade lungi de timp pentru că te vei armoniza cu el.

Când fac ordine, mie îmi place să îmi iau reper ușa sau cel mai îndepărtat punct al camerei, depinde de felul în care este configurat spațiul. În living, de pildă, îmi este ușor să merg circular, căci este deschis. Dar în dormitor traseul este rectangular din simplul motiv că nu pot da roată patului ce ocupă mare parte din încăpere.

Un alt lucru care îmi place să îl fac este să iau cu mine cel puțin un coș în care să strâng lucrurile murdare sau pe cele pe care trebuie să le duc în alte colțuri ale locuinței. E un alt mod de a crea categorii. Altfel, sortarea o mai fac pe piesele mari de mobilier. De exemplu, când împăturesc lucrurile curate, fac pe pat stive pentru fiecare membru al familie. Iar în sufragerie așez pe masă obiectele ce impun decizii ulterioare.

Am învățat metoda 360 la cursurile canadienilor de la KW Organizers. Ei au creat-o după ce au constatat că cei mai mulți clienți răspund bine la această abordare.

360 pentru birou

Metoda organizării circulare este eficientă și în zona de lucru, acolo unde ordinea și fluența se traduc și în productivitate. Cu cât sistemul de organizare este mai adaptat nevoilor și stilului tău cu atât performanțele vor fi mai bine. Așa că atunci când te ocupi de birou privește-l circular și evaluează rând pe rând fiecare obiect. Separă-le apoi pe categorii și prioritizează.

Specialiștii KW Organizers spun că astfel nu te vei mai simți copleșit de volumul de lucruri. Obiectele cu care nu știi imediat ce să faci le pui împreună și treci mai departe. Revii după ce ai terminat. Altfel pierzi timp și îți scade gradul de concentrare, iar procesul de organizare va dura mai mult.


Poate ți-ar mai plăcea să citești și:

5 reguli simplu de urmat când faci curățenie într-o cameră

5 planuri de curățenie: zilnic, săptămânal, lunar, trimestrial, anual

5 principii pentru organizarea casei

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. E gratuit! La fel și pe grupul cu idei de organizare. 🙂

Iar dacă vrei să vezi ce clipuri mai public, abonează-te la canalul meu de Youtube. De acum înainte, multe articole se vor transforma și în conținut video.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies