Nu ți-e dat prea des să pășești într-un spațiu de birouri și să ai senzația că ai nimerit într-o poveste. De cele mai multe ori, în zonele de office totul este destul de impersonal: pereții sunt albi, mese identice, iar rafturi pline până la refuz cu dosare…
Nu vreau să continuu enumerarea, că se risipește izul de poveste. Și e nevoie de el până când ajung cu istorisirea la Lowe România, care în această vară s-a mutat în casă nouă. Iar odată ajuns acolo chiar simți că ai trecut pe un tărâm fermecat.
Cele șapte companii ale grupului – BPN, Initiative, Golin, Lowe&Partners, Medic One, MobileWorks și SeniorHyper – lucrează acum într-un spațiu cu arhitectură minimalistă, influențată de pasaje și personaje din Alice în Țara Minunilor și Micul Prinț. Te întrebi oare cum mai poți munci când ochii îți fug în toate direcțiile și mintea zburdă la lucruri ce cu drag îți amintesc de copilărie. Tocmai asta e ideea, să îți fugă! Pentru că la Lowe lucrează mulți oameni de creație care au nevoie să își hrănească permanent imaginația.
Am ales acest sediu datorită proximității față de centrul orașului, dar și de centrul de business al Bucureștiului. De asemenea, este un birou unde accesul cu mijloacele de transport în comun este foarte facil și suntem printre puținele companii din oraș care are rezervate în subsolul clădirii mai multe locuri de parcare pentru biciclete decât pentru mașini. Spațiul în sine este mult mai mare, mai aerisit, avem diverse săli de sedință, brainstormings, phone booths “săpate” în pereti, toate inspirate din poveștile cu tâlc pentru oameni mari. Și, nu în ultimul rând, foarte multă lumină naturală. Un alt punct forte în alegerea clădirii au fost cei 250 de mp de terase suspendate, perfecte pentru un mic dejun târziu, prânz, ședințe sau petreceri ad-hoc. – Anca Păuna, director comercial Lowe România
Până și pereții sunt vii și parte din poveste!
Designul a fost realizat de arhitecții de la Manole Zece.
Am luat Micul Prinț și Alice în Țara Minunilor ca puncte de pornire și am încercat să surprindem esența poveștilor, traseul eroului și detaliile care transforma întreaga poveste. Inspirație ne-au fost anumite personaje cheie, ca Pălărierul Nebun și Regele din Micul Prinț, și niște dialoguri, citate. Rezultatul este aerisit, spațios, dar deloc anost. E colorat, e simplu, e plin de detalii. – Alexandru Cosmos, arhitect Manole Zece.
Dar pe lângă birourile de poveste, la Lowe mi-au plăcut fantastic de tare terasele exterioare.
Pe unele dintre ele ajungi direct din cafeterie, unde plutesc ceainice pe post de lămpi, iar pereții continuă vibrația din spațiile de office.
Evoluția e un proces constant, ce are la bază schimbarea. Cred cu tărie în puterea benefică a schimbării, a depășirii zonei de confort. Anul acesta a venit momentul, cel de-al patrulea sediu din istoria Lowe România, pentru o nouă călătorie. Ne-am mutat! Fiecare sediu a spus povestea și filosofia noastră din momentul respectiv, a echipei de atunci. – Veronica Savanciuc, președinte și CEO, Lowe România.
Dacă ți-a plăcut articolul despre birourile Lowe România, distribuie-l și cu prietenii!