LA SALATE INAINTE, LA KG INAPOI!

by admin
0 comment

După câteva zile petrecute în Bucovina, în care m-am bucurat din plin de bucătăria tradițională (sau cât s-a putut din partea ei lacto-vegetariană), m-am întors acasă rumenă la față, cu mintea odihnită și cu sufletul plin de amintiri frumoase, dar și cu ceva mai multă greutate. Haideți să îi spune așa, că sună impozant, nu demoralizant! 🙂

Și cum în viață e bine să existe un echilibru în toate, după multe pampuște (gogoși cu mac date prin zahăr) și poate și mai multă smântână de casă (în ciorbă, pe mămăligă sau pe papanași), a venit vremea pentru o dietă hipocalorică.

Mereu pe fugă, cel puțin în timpul săptămânii, când mă ocup de mai multe proiecte în paralel, a trebui să găsesc o soluție simplă și rapidă de a mă hrăni. Și ce mi-am zis? Să trec pe salate! Dar și preparatul salatelor necesită timp, iar uneori chiar nu dispun de el (sunt convinsă că mă înțelegeți și că nu credeți că o spun doar așa, ca să mă alint). Prin urmare am apelat la cea mai simplă soluție din câte am găsit până acum: salatele Eisberg! De ce? Pentru că sunt ambalate, gata spălate, le pot lua în fiecare zi la birou și sunt gata de savurat cât ai zice pește. Sau fructe de mare sau brânză sau semințe… Sau ce ne place nouă mai tare să punem în ele!

salate Eisberg

Sigur că nu le-am ales așa cu brațele deschise doar pentru că sunt atât de ușor de preparat. M-am documentat înainte.

Iată la ce concluzii am ajuns:

  • Salatele Eisberg, simple sau combinate, sunt proaspete și rezistă ambalate și păstrate la temperaturi cuprinse între 2 și 8 grade, de la 6 la 10 zile (deci pot să îmi fac stocuri chiar și pentru o săptămână întreagă);
  • Gustul este cel specific legumelor, nefiind alterat de vreun miros străin sau de vreo aromă necunoscută (deci este la fel cu cel al unei salate preparate pe loc, doar că e gata instant);
  • Salatele nu prezintă semne de infestare sau mucegai și nici corpuri străine, ceea ce nu știi, din păcate, dacă se aplică de fiecare dată în cazul salatelor cumpărate direct de la tarabă, cu pământ pe ele (producătorul spune că se pot mânca exact așa cum au fost ambalate, fără a necesita spălare).

Prin urmare oricât de puțin timp aș avea la dispoziție sau chef să îmi prepar ceva de mâncare, cu o salată rezolv rapid problema.

Ăsta a fost un articol introductiv. De cum îmi prepar prima salată, vă spun ce rețetă am ales – mă inspir și de pe iubescsalatele.ro. Mi-am propus să mănânc așa timp de 7 zile. La final văd dacă am reușit să scap de pampuștele din buzunare. 🙂

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies