#JurnalDeProaspataMama: Luna a X-a

by admin
0 comment

Gata, încetez să mă mai mir că Alex crește. E ceva cu care încerc să fac pace, deși e greu, pentru că a fost un bebeluș senzațional. În ultimele două luni a devenit un omuleț tot mai activ și ghiduș. S-au dus zilele în care unde îl puneai, acolo stătea. Acum se ridică de tot ce prinde, roade tot ce prinde și, în curând, va trage tot ce prinde. Devine ”periculos” mersul prin magazine pe culoare înguste ticsite de marfă. 🙂

După cum povesteam și în articolele precedente, Alex merge cu mine cam peste tot: conferințe, evenimente, întâlniri, cumpărături… Sunt doamna aceea cu copilul în brațe care face poze din toate pozițiile și își ia notițe tot cam în același fel. Ne descurcăm. Avem deja sistemul nostru (Power to the working mothers!). 🙂

Alex la conferința Policolor

Luna asta însă am marcat o premieră. Între 6 și 9 iulie, la Pârâul Rece, a avut loc cea de-a XIII-a ediție a #BizSMSCamp, tabăra de comunicare bianuală organizată de revista Biz. Cum în iarnă n-am stat decât o zi și mi-a părut tare, tare rău când am văzut ce speakeri au urmat și ce activări grozave au fost (a venit Moș Crăciun cu camionul Coca-Cola pe care îl vezi în reclame!!!), am zis că ediția de vara nu am cum să o ratez. Așa că am stat de joi până duminică. În timpul ăsta Alex a stat la părinții mei și mi-a trimis un mesaj vocal. <3

Alex la bunici

Ca să mă asigur că se adaptează ușor la noul mediu, l-am trimis cu jucăria lui de dormit (faimosul Mickey Mouse), cu premergătorul și cada pliabilă. Părinții mei i-au amenajat deja propriul spațiu în camera nepoatei mele mai mari, Alisia. De la ea avem acolo pătuț și jucării, iar în mașină la tata al doilea scaun de transport. Asta a ușurat mult transferul pentru că joi n-a mai fost nevoie să îl duc eu, ci au venit ei după el.

Ca orice copil în vizită la bunici, a fost alintat în continuu. Și asta mi-am și dorit. Aud de tot felul de dispute între generații: care știe mai bine, care face mai bine. Noi nu suntem neapărat o excepție. Dar la urma urmelor știu un lucru: copilul meu e sursă de energie și bucurie pentru părinții mei și pentru asta aleg să nu îi ”corectez” excesiv atunci în raport cu el când fac altfel decât fac eu.

La categoria aspecte nostime, am eu o treabă să fie copilul asortat mai ales când îl scoatem din casă și aici am avut câteva sugestii de făcut. O să înțelegeți mai jos de unde pornirile, când voi povesti ce am mai făcut pentru mine. 🙂

Duminică am mers să îl luăm imediat ce am ajuns eu acasă. L-am găsit bine, mersi agățat de mama, fericit până peste cap. Acum tot ce mai trebuie să fac este să găsesc curajul de a zbura cu avionul fără el, pentru că știu că va fi tare bine acasă cu oricare dintre bunici. La părinții mei are șansa de a fi și Alisia, care îl iubește ca pe un frate (și eu pe ea ca pe propriul meu copil). 🙂

Ce a făcut Alex luna asta?

A primit încă o pisică! Atto (înseamnă 0 la -18, nume dat de un absolvent de ASE = Adrian) era mic cât o palmă. L-am adoptat pentru că prima pisică dormea de se punea praful pe ea. Am zis că are nevoie de un factor agitator. Și l-a primit. Doar că nu o agită doar pe ea, ci și pe Alex, cu care ar dormi în pătuț dacă nu i-ar veni să îl roadă de picioare. 🙂

Atto

Adrian spune că ne facem antrenamentul pentru al doilea copil, așa cum l-am făcut pe Drupa până să vină Alex. Teoretic, suntem cu un copil și un câine în minus. Așa arată familia noastră ideală. 😀

Atto se acomodează bine, crește ca Făt Frumos din lacrimă și e fericit printre jucăriile lui Alex. Face numai trăznăi, că na, e și el copil.

Din categoria lucruri care crezi că nu se vor întâmpla niciodată și totuși se întâmplă, Alex a reușit performanța de a se mânji de ojă, inclusiv în/la gură. Nu mă întrebați cum a făcut, că nu am găsit încă explicația, dar sigur sticla era strânsă cu mâinile mele. A răsucit-o pe gresie cât mă fardam și… De ce vă povestesc asta? Ca nu cumva în panica de moment să vă vină ideea de a-l șterge cu acetonă, mai ales în gură și pe față. În primă fază am folosit un prosop, apoi hârtie și la final șervețele cu apă (water wipes). S-a curățat. Un biberon cu lapte să scape de gust și totul a revenit la normal.

La capitolul dinți avem tot doi, iar de mers cred că luna asta începe și de unul singur. 🙂

Alex la evenimentul restaurantului Aperto

Ce am mai luat din farmacia bebelușului:

Îmi aduc aminte iar că am publicat articolul cu prima farmacie a copilului și a mamei părinți din cercul de prieteni spuneau că o să ajungem să folosim doar scutece, șervețele umede, cremă împotriva iritației și aleze. Ei bine, cam acolo s-a ajuns.

Folosim:

  • Pampers nr. 4;
  • Șervețele umede Pampers;
  • Cremă împotriva iritației de scutec de la Nivea;
  • Soluție lichidă de curățare de la Mustela;
  • Șampon și apă micelară Klorane (miros minunat);
  • Cremă cu factor de protecție solară 50 Nivea Kids;
  • Gingigel pentru durerile de gingii provocate de apariția dinților (plus colierele de dentiție pe care le-am creat);
  • Gripe Water pentru crampe.

Ce am mai făcut pentru mine

Cel mai tare lucru, de care sunt extrem de mândră, este faptul că după mai multe luni de studiu, mi-am luat atestat de Professional Organizer (specialist în soluții de organizare), ce îmi dă dreptul de a profesa pe întregul teritoriu al Americii de Nord. Sunt trei domenii mari de competență pe care le dobândești: organizarea pe plan personal (time & assett management), organizarea locuinței (de la dulapuri, cămări și bucătării, până la crearea planului casei împreună cu arhitectul) și organizarea biroului și a afacerii (permite eficientizarea fluxului într-un mediu de lucru). Pe scurt sunt personal, home, office/business organizer. Mare bucurie, mare! (acum înțelegeți de unde treaba cu asortatul; bine, nu e dobândită de acum, o aveam de multă vreme, dar acum am masterizat-o) 🙂

Am făcut cursul și pentru că vreau să țin niște training-uri în acest sens și era nevoie de ceva mai mult decât instinct. Ce să zic? Secțiunea de Contact vă stă la dispoziție! 😀

Pe lângă partea de învățat am mai făcut ceva eforturi să ajung la o greutate normală. Așa că după ședințele de LPG M6 Endermolab, am trecut la ceva mult mai complex și solicitant: Revvolution, un program dezvoltat de nutriționistul Valentin Vasile, care implică opt antrenamente lunare și un plan de alimentație bine pus la punct. Trei luni cel puțin sunt pe baricade. 🙂


Disclaimer:

Dacă aveți observații, recomandări sau completări vă rog să o faceți cu gentilețe în secțiunea de comentarii. Creșterea și sănătatea copilului reprezintă un subiect delicat, iar fiecare părinte are dreptul să decidă după cum crede că este mai bine. Articolul nu este scris cu scopul de a stârni polemici!


În cazul în care vrei să citești despre experiența lunilor anterioare, dă un click AICI, iar dacă ți-a plăcut articolul și îl consideri util, distribuie-l te rog și cu prietenii în orice formă dorești.

#JurnalDeProaspataMama

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies