Astăzi m-am apucat de scris ceva mai târziu. Am vrut să mai adunăm câteva amintiri înainte de a adăuga o nouă filă la jurnal. Pentru că de ceva săptămâni avem o interacțiune tot mai mare, este mult mai distractivă viața în 3. De fapt în 4, fiindcă Drupi, copilul nostru cu blană, este și ea o parte importantă a familiei și așa va fi mereu. Vei iubi animalele, copil frumos, în primul rând datorită ei!


Sursă foto: arhivă personală
Deși ai trecut de 7 kg și ești de cinci luni în familia noastră, am senzația că noi doi am rămas ca un puzzle perfect, ce se potrivește indiferent de modul în care mutăm piesele. Așa cum eram pe vremea când te purtam în burtă. Bine, mai puțin în ultimele 6-7 săptămâni când îmi apăsai pe toate organele și eu dormeam pe marginea patului. Dar am uitat de toate astea. 🙂
Acum te ”plimbi” pe mine de sus în jos – pe picioare, în brațe, în spate, cu fața-n sus, cu fața-n jos… Și variantele continuă. Cu toate astea nu ești un copil obositor. Dormi foarte bine în pătuț, în leagăn sau pe salteluța de activități, iar mare parte din zi ai început să ți-o petreci cu jucăriile. Dar avem și noi dreptul nostru la iubire. În continuare ești cel mai pupat din toată lumea asta. 😀
Hai să povestim cum a fost această lună, a cincea, pentru tine și pentru noi.
Ai crescut mult, foarte mult. Nu prea mai ești bebeluș, ești aproape un băiețel. Suntem undeva între mărimea 65 și 68. Luna aceasta am mai avut un vaccin, al treilea de la ieșirea din maternitate, la care ai plâns 5 secunde. Curajosule! Fără febră sau alte probleme după. În schimb am luat din farmacia bebelușului Gripe Water (are o girafă pe cutie). A făcut tare bine la crampe, care au fost destul de frecvente, conform medicilor ca urmare a noii etape de creștere în care te afli.
Cu dinții situația este incertă. Deși îți mănânci pumnii cu o poftă nebună, încă nu sunt semne să apară vreunul. Dar ne pregătim sufletește.
Ai început să îți studiezi intens mâinile și odată cu asta ai început să ne mângâi și pe noi. Iar de când te-ai mărit aproape că reușești să ne și îmbrățișezi. Să mai spun ce emoții ne provoacă toate astea?
Am continuat să te împrietenesc cu jucăriile, să te ajut să le pipăi și să le apuci. Acum tragi de ele și să le strângi la piept. Ești adorabil!
Am citit că interacțiunea cu jucăriile este importantă pentru copii, pentru că îi ajută să descopere lumea și să își construiască încrederea în sine și în mediul înconjurător lor. Plus că își crează preocupări.
La noi pare să funcționeze de minune, pentru că atunci când bebelușul are program de joacă, mama are timp să gătească și să se ocupe de casă.
Ritualul nostru zilnic
De cele mai multe ori ziua începe cu chicote de râs. Alex nu plânge decât atunci când îi este foame și când îl apucă, îl apucă brusc. Aici seamănă cu mine. 😀 Așa cum am scris și în lunile precedente hrănirea se face la cerere.
Când se lasă cu plâns, suzeta Nuk e de aur. 😀
După masa de dimineață, care e în jur de 9-10, ne mai jucăm un pic, apoi urmează o nouă repriză de somn. Uneori ea are o oră, alte ori chiar două și ceva. Un timp tocmai bun pentru mine și activitățile mele de pe blog.
La prânz (13:00-14:00) mănâncă un biberon mare, cam de 200 ml și începem apoi circuitul ”turistic”. Pentru că a stat destul pe spate, îl pun în fund cu tălpile lipite între ele (am înțeles că poziția se numește trapez), înconjurat de jucării. Unele cântă, altele foșnesc, unele sunt doar moi și colorate. Când apar primele semne de plictiseală trecem la balansoarul muzical și dacă nu adoarme în el, îl mut în păturica de activități unde sigur capitulează. 🙂
În ritmul ăsta ne apropiem de 5-6 după-amiaza, poate chiar 7 și de un nou biberon, de data asta un pic mai mic (160 ml), pentru că vrem ca pe următorul să îl ceară undeva pe la 10-11 și să doarmă apoi până spre dimineață. Ne iese destul de des schema! În orele de seară repetăm circuitul de care vorbeam mai sus.
Ce am mai folosit pentru îngrijire:
- Pampers mărimea 3;
- Șervețele umede Pampers;
- Cremă Sanosan împotriva iritației de scutec;
- Șampon Sanosan;
- Ser fiziologic;
- Pompă de nas;
- Foarfeca de unghii și perie de păr Nuk.
Ce am început să fac pentru mine
Refacerea după naștere a fost destul de ușoară (nu că aș avea cu ce să fac comparație), cu toate astea nu am putut să fac sport prea repede. Sau orice altceva care să mă ajute să mai scap de kilogramele asimilate în sarcină și să revin într-o formă decentă.
De la început vreau să vă spun că nu am făcut un scop din slăbit. Nu cred că cineva își dorește să rămână la greutatea de la naștere, doar că mi-am lăsat corpul să își revină natural, fără să pun o presiune suplimentară pe el. Era oricum destul de solicitat după 9 luni destul de grele.
După ce au trecut sărbătorile, adică pe când Alex avea vreo patru luni, am început să mai elimin carbohidrații din alimentație și să îmi fac planurile pentru activități sportive prin apropierea casei. Cum a nins de s-au închis școlile, am pus totul în stand-by până mai acum. De o săptămână am început antrenamentele în piscină, la World Class Caro, ideale pentru mine având în vedere durerile de articulații pe care le-am dobândit. Am fost de trei ori până acum, mâine va fi a patra oară. Planul este să scriu istorie pe culoarul de 1,15 m. 🙂
Condițiile de la World Class Caro sunt foarte bune, iar personalul e tânăr și tonic. Eu nu merg la alte clase momentan, mă rezum la piscină (care are apa încălzită!), unde este obligatoriu să ai cască de păr și papuci. Prosop primești de acolo, iar cască poți cumpăra cu 15 lei de la automatul din holul de la intrare. Dacă vii cu mașina, poți parca în curte, cu 4 lei/ora.
De luni încep și un program de detoxifiere cu Nutradose detox, un supliment alimentar cu mere, hrișcă, păpădie, pătrunjel, varză roșie, anghinare și grapefruit, care favorizează eliminarea toxinelor și drenajul organismului. Mi-a fost recomandată o cură de o lună de zile.
M-ar mai tenta să fac și câteva împachetări la tunel și masaj anticelulitic, dar vedem cum găsim timp și pentru asta. Noi îl creștem singuri pe Alex și ne aranjăm programul în funcție de el. Sunt convinsă că sunt mulți părinți în situația asta, așa că pe final vă spun care este programul familiei noastre.
Pentru că Adi este cel cu job full time, dar în regim antreprenorial, el are prioritate în a-și stabili agenda. În funcția de asta văd când pot merge la sală, la salon, la evenimente și la întâlniri. La bazin merg de obicei dimineața, înainte să plece el la birou sau seara. În zilele când se duce el la sală și asta se întâmplă de cel puțin două ori pe săptămână, când vine acasă, adică pe la nouă, îl preia pe Alex și eu am o oră, două doar pentru mine. Întâlnirile mi le pun fie dimineața și pleacă el mai târziu, fie după 16:00, astfel încât să nu îi stric toată ziua și nici eu să nu prind traficul de seară. Preferăm ca timpul acela să îl petrecem împreună.
Despre lunile anterioare și alte câteva lucruri am scris AICI.
Închei acest articol plină de recunoștință, cu Alex cântând în fundal și Drupi ghemuită la picioare. Adi face de mâncare! 😉
Disclaimer:
Dacă aveți observații, recomandări sau completări vă rog să o faceți cu gentilețe în secțiunea de comentarii. Creșterea și sănătatea copilului reprezintă un subiect delicat, iar fiecare părinte are dreptul să decidă după cum crede că este mai bine. Articolul nu este scris cu scopul de a stârni polemici!
În cazul în care v-a plăcut articolul și îl considerați util, distribuiți-l și cu prietenii, în orice formă doriți.
#JurnalDeProaspataMama