În câteva zile Alex face 9 luni. A început să meargă în patru labe, să se ridice și chiar să pășească dacă este susținut. E clar că ușor, dar sigur intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare și învățare.
Dacă până acum jucăriile de pluș și-au făcut treaba excelent (e îndrăgostit de un Mickey Mouse cu care doarme tot timpul), simt că ne apropiem de un moment în care trebuie să încerce și ceva funcțional. Nu îl grăbesc, vreau doar să mă asigur că nu vom fi descoperiți când tot ce are acum se va fi banalizat.
Am găsit un Mickey Mouse vorbitor/povestitor 🙂
Am început să studiez site-uri, forumuri, oferte. Mă interesează experiențele altora pentru că mă ajută să înțeleg dacă un produs pe care îl vizez este așa cum mi-l imaginez. Pentru Alex vreau acum câteva jucării cu forme și texturi diferite, pe care să învețe să le asambleze și să le asocieze. Ceva în genul ăsta. Sau poate un centru de joacă ori o măsuță de activități. Undeva în sfera aceasta mă învârt.
Mie îmi plac lucrurile 3 în 1, 5 în 1, 10 în 1… Mă ajută să economisesc spațiu, dar și bani. Am făcut odată un calcul pentru niște jucării care luate individual făceau mult peste un centru multifuncțional. Așa că am rămas cu impresia asta și e greu să mi-o schimbe cineva.
O ofertă interesantă
Fiindcă mereu apare ceva nou pentru copii (asta nu înseamnă că sunt și cele mai utile de fiecare dată), încerc să iau cu cap ce pot, când pot și cu puțin noroc la ofertă. Pentru că bestkids.ro, magazin online românesc de jocuri și jucării, aniversează 10 ani are discount-uri de -10% la foarte multe produse. Dacă ești din Cluj, poți merge chiar în primul magazin fizic al retailer-ului, inaugurat recent în centrul comercial Platinia Shopping Center. Dar pentru multe din jocuri și jucării există review-uri pe canalul de Youtube al BestKids.
Deoarece a început sezonul vacanțelor și avem și noi câteva în plan, intenționez să cumpăr și un marsupiu ergonomic, util în tranzit între două avioane. Am călătorit deja cu căruciorul sport și după ce am văzut că mi-l aduc pe bandă scos din folie, am renunțat la idee. În condițiile astea prefer să închiriez unul la destinație. Uite și prima experiență a noastră și a bebelușului cu avionul. 🙂
În cazul în care articolul ți-a fost util, distribuie-l și cu prietenii în orice formă dorești.