HORNBACH: STILURI DE AMENAJARE PENTRU SEZONUL DE TOAMNA/IARNA 2014

by admin
0 comment

”Arată-mi cum locuieşti şi îţi spun cine eşti”, acesta este conceptul Hornbach ce stă la baza celor patru stiluri de amenajare pentru sezonul de toamnă/iarnă. Tendinţele au la bază culori diverse, de la neon, la bej sau verde inspirat de natură, până la albastru sau auriu.

Acest sezon îmbină elemente ce creează de la ambiente simple şi relaxante, până la unele pline de viaţă şi energie, a mai spus Mugurel-Horia Rusu.

Pentru 2014, designerii Hornbach au dezvoltat o schemă armonioasă de culori pentru pereţii încăperilor, făcând recomandări şi cu privire la nuanţele şi texturile covoarelor, perdelelor sau ale altor accesorii ce trebuie alese pentru realizarea unui ambient potrivit cu personalitatea fiecăruia.

Culorile, spre exemplu, au un efect deosebit asupra oamenilor, iar Hornbach a ţinut cont de acest aspect în mod special.  De exemplu, atunci când suntem înconjuraţi de culori roşiatice, ne simţim bine şi în siguranţă. Nu este vorba doar de căldura în sine, ci de culorile care fac căldura vizibilă, a declarat profesorul Axel Venn, expert în colorimetrie, care, din anul 2000, efectuează pentru Hornbach cercetări privind trendurile în amenajarea locuinţelor.

Cele patru stiluri ale sezonului toamnă/iarnă sunt:

”Electric Feeling“ – Energie cosmică pentru tineri

Este un stil potrivit persoanelor tinere, caracterizat de elemente futuriste, metale, efecte de neon, elemente fosforescente şi culori ce se îmbină îndrăzneţ. Se poartă fototapetele tip “galaxy”, globurile disco ce dispersează lumina şi sunetul, asigurând acel ”Electric Feeling“.

Pe lângă nuanţele metalice, stilul îmbină și culori precum albastru cosmic sau negru cu reflexii albastre, dar şi roz sau roşu intens. Puse la un loc, aceste elemente aduc în casă atmosfera de science-fiction preferată de noua generaţie.

stiluri toamna/iarna 2014

Sursă foto: Hornbach

”City Comfort“ – Un stil simplu de viaţă…şi de locuit

Lipsit de ornamente suplimentare, simplu, bine definit şi ordonat, ”City Comfort” reflectă un stil de viaţă practic şi elegant. Culorile inspirate din natură (bej nisipiu, griuri diverse), se armonizează cu nuanţele puternice de albastru, precum “cyan” sau “thunderstorm”.

Materialele utilizate se evidenţiază prin transparenţă şi o anumită duritate (exemplu: birouri din oţel şi sticlă). Accente calde pot fi obţinute cu ajutorul pernelor, cuverturilor şi covoarelor.

stiluri toamna/iarna 2014

Sursă foto: Hornbach

”Deco Modern“ – Glamour şi căldură

Metalul vopsit este elementul central al acestui stil. În ceea ce priveşte articolele de mobilier, ”Deco Modern“ reînvie arta, decoraţiunile anilor ‘20 şi ’30, formele de frunză de palmier şi modelele ovale, rotunjite, ce indică o înclinație pentru viaţa monden.

Formele elegante, materialele luxuriante și culorile puternice conferă spaţiului un “glamour” special. Nuanţele calme, estompate, precum rozul pal sau griul, sunt intercalate cu unele uşor incitante, precum auriu sau cupru.

stiluri toamna/iarna 2014

Sursă foto: Hornbach

”Nature Relax“ –  Start pentru reîncărcarea bateriilor

”Nature Relax” este un stil potrivit modului de viaţă lipsit de agitaţie, ecologic în mod conştient, dar totodată estetic. Bucătăria, sufrageria şi camera de zi sunt un spaţiu primitor pentru familie, care atrage foarte multă lumină. Planşee late de lemn, materiale naturale şi un şemineu asigură şi mai mult confort în acest refugiu vital, ce invită la un moment de reîncărcare a bateriilor. Tonuri de verde și nuanţele calde de pământ domină ambianţa confortabilă a locuinţei.

stiluri toamna/iarna 2014

Sursă foto: Hornbach

Despre alte stiluri de amenajare puteți citi și AICI.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies