An de an, designerii și arhitecții vin cu noi propuneri pentru a da savoare fiecărui sezon în parte. Uneori îi inspiră tradiția, alteori modernismul, iar când vor să rupă de tot tiparele, futurismul. Și oricât de mult am vrea să ținem seama de sugestiile lor, este absolut imposibil să ne redecorăm casa o dată la trei luni.
Totuși, putem integra în ambient elemente specifice fiecărui anotimp. Primăvara e bine venită inspirația florală, vara cea marină, toamna ne sunt muze recoltele și pădurea, iar iarna, sărbătorile și peisajele austere.
Revenind la toamnă și la simbolurile ei, primul lucru pe care trebuie să îl avem în minte este paleta cromatică. Roșu, portocaliu, galben, maro și verde vânătoresc sunt culorile ce descriu cel mai bine anotimpul.
Sigur că uneori sunt în tendințe și nuanțe mai neobișnuite, precum ciclam, mov, turcoaz sau verde neon, care compenseze lumina în scădere a soarelui și vegetația tot mai săracă.
Cu ce decorăm în acest sezon?
Imprimeurile cu dungi (cadrilate), husele de perne tricotate, naproanele realizate din bucăți de sac, păturile decorative, toate ajută la crearea unui ambient tomnatic. Câteva ornamente din frunze uscate și crengi, măsuțe de cafea realizate din trunchiuri de copac și coșuri cu lemne așezate lângă șemineu (fie el funcțional sau decorativ) și toamna parcă s-a instalat și în casele noastre.
Decorațiunile specifice mesei sunt inspirate de bogăția coloristică și vegetală a sezonului, ele desăvârșind o cină în familie sau alături de prieteni dragi.
Tot de sezon sunt și următoarele articole:
5 feluri în care puteți pune masa toamna
Decorațiuni de toamnă din natură
Ținute de toamnă: 15 outfit-uri chic
Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii!