Hipotermia sau expunerea la temperaturi joase provocate de aer, apă, vânt ori ploi reci apare în momentul în care corpul pierde mai multă căldură decât poate produce. Pe măsură ce temperatura corpului scade devine tot mai greu pentru persoana afectată să gândească clar și să îți controleze mușchii din cauza frisoanelor și a amorțelii.


Sursă foto: ViviendoSanos.com
Oricine poate face hipotermie, indiferent de vârstă. Recuperarea poate fi completă și fără efecte permanente, dar este mult mai dificilă în cazul copiilor și adulților bolnavi sau vârstnici.
Temperatura normală a corpului este cuprinsă între 36,4 și 37 grade C. Hipotermia este o urgență medicală ce poate duce la pierderea conștienței și chiar la deces în cazul în care corpul continuă să se răcească.
Potrivit site-ului sfatulmedicului.ro, tratamentul hipotermiei ușoare include scoaterea din mediul care a determinat-o, folosind pături calde, încălzitoare și sticle cu apă fierbinte. Hipotermia moderată sau severă este tratată, de preferat, intraspitalicesc de către medici specialiști, pentru a se administra intravenos fluide calde, oxigen cald și alte tratamente ce ridică temperatura corporală.
Tratamentul hipotermiei include încălzirea victimei şi uneori resuscitarea cardiopulmonară, scrie csid.ro. Același site de specialitate spune că principalele simptome sunt senzaţia de frig şi tremurăturile, ce pot fi urmate de gândire dificilă, confuzie, neîndemânare, epuizare şi în final inconştienţă.
Pe măsură ce avansează hipotermia mare parte din fluxul de sânge este redirecţionat dinspre piele spre organele vitale. În consecinţă, poate apărea paloare şi coloraţie albastră-violacee a buzelor şi degetelor de la mâini şi picioare, iar sugarii pot avea o culoare roşie intensă a pielii. Creierul şi inima sunt cele mai sensibile la hipotermie.
Simptomele frecvente ale hipotermie includ:
• Apatie sau lipsă de preocupare;
• Somnolenţă;
• Rigiditate a mâinilor şi picioarelor;
• Neîndemânare;
• Confuzie;
• Dorinţa de a se întinde în poziţie culcat, de a-şi îndepărta hainele, de a se adăposti;
• Ameţeală;
• Epuizare;
• Cefalee;
• Pierderea coordonării;
• Greaţă cu sau fără vărsături;
• Voce tremurată sau vorbire neclară;
• Tremurături;
• Poticnire.
Sursa: csid.ro
Dacă acest articol ți-a fost util, distribuie-l în orice formă dorești.