Din dorința de a fi diferiți ori de a schimba fața unui obiect pe care îl avem de ceva vreme în casă, ne mai vine din când în când în minte gândul să restilizăm ceva. Și treaba asta se aplică și pentru tutorialul foto găsit azi, care ne învață cum să ne facem o lustră din hârtie sau, pentru acuratețe maximă, un abajur cu franjuri din hârtie.
Priviți rezultatul final:
Acum haideți să vedem cum ajungem la așa ceva și de ce am ales să scriu despre acest proiect DIY.
- În primul rând mi-a plăcut pentru că este foarte ușor de făcut și nici nu implică foarte multe materiale.
- Apoi pentru că toți avem prin casă o foarfecă și hârtie din care să facem franjurii.
- Iar baza (care este de fapt o sferă din hârtie) o găsim la IKEA. Se numește Regolit și costă 5,99 lei la o dimensiune de 45 cm. Uite cum arată:
Pe lângă toate acestea ne mai trebuie ceva lipici, ca să facem franjurii să stea pe glob. Înainte de a ajunge la pasul acesta însă, tăiați cât mai multe bucăți de hârtie, de dimensiuni diferite (mai scurte pentru cei doi poli și mai lungi pentru emisfere 🙂 )
Nu știu ce ar mai fi de scris decât să priviți cu atenție tutorialul foto de mai jos și să încercați să vă faceți propriul abajur. Mie mi-ar plăcea să fac unul din hârtia unei reviste. 😉
Mai multe tutoriale găsiți în secțiunea Proiecte DIY a site-ului. Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii pe rețelele de socializare sau în orice altă formă doriți. Și pentru că tot am pomenit de socializare, dacă aveți un cont activ pe Facebook, dați like și paginii DIY Bazaar. Pentru a fi informați la fiecare postare nouă, selectați opțiunea „Get notifications // Primește notificări”.
[efb_likebox fanpage_url=”DiyBazaar” box_width=”250″ box_height=”” colorscheme=”light” locale=”ro_RO” responsive=”1″ show_faces=”0″ show_header=”0″ show_stream=”0″ show_border=”0″ ]