După ce am povestit despre cele 7 reguli pe care le urmez pentru a face bagajele într-o manieră eficientă, se cade să vorbesc și despre modul în care despachetez la destinație și ce facem cu hainele murdare. Să nu rămână povestea incompletă! 🙂
Dacă ai mai intrat pe blogul meu până acum, și îți mulțumesc pentru asta, poate că ai aflat deja că noi suntem genul acela de oameni care preferă să fie mobili în vacanțe. Asta înseamnă bagaje mici ori cât mai puține la număr. De ce? Din simplul motiv că nu ne place să cărăm foarte mult, mai ales când suntem în tranzit sau este o călătorie cu mai multe opriri și nici nu vrem să stăm să așteptăm la bandă în aeroport minute în șir. Alex ( 1 an și 11 luni acum) nu are răbdare pentru asta!
În articolul de care spuneam mai sus am scris că valizele le fac punând hainele fie pe categorii (tricouri la tricouri, pantaloni la pantaloni etc.), fie pe ținute, fie pe zile, depinde de unde urmează să mergem, cât stăm și ce ne-am propus să facem. Așa cum le-am grupat, tot așa le și despachetez la destinație. Dar să știți că atunci când suntem într-o călătorie ce implică schimbări dese de hoteluri, nici nu mai desfac întregul bagaj, ci doar ceea ce ne trebuie pe parcursul șederii. În vacanța noastră din Italia, spre exemplu, unde am stat două nopți în Modena, una la Como, una în Parma și trei în Toscana nu am folosit niciodată dulapurile din locurile în care ne-am cazat. Totul a rămas în valiză întreaga săptămână! Mi-a fost mai ușor așa, pentru că la fiecare schimbare de locație nu riscam să uit ceva în urmă.
Contează mult și ce fel de haine alegi să iei cu tine. Noi optăm pentru materiale care se șifonează greu sau care nu necesită călcare (non-iron) ori din in, care oricum nu se poartă la dungă. Vara! Pentru că iarna ne îmbrăcăm în straturi când călătorim. Uite bagajul pentru Suedia când Alex avea doar un an și o lună.
Ce facem cu hainele purtate
Pentru hainele purtate am diverse tehnici de împăturire pentru a le diferenția de cele bune sau pungi și saci textili pentru depozitare. O metodă super simplă de diferențiere este să lași lucrurile murdare pe dos (de preferat și într-o pungă). Dacă ele pot fi puse împreună cu hainele încă nepurtate, atunci le rulez bine pentru a câștiga loc în valiză pentru suveniruri din vacanță. 🙂
În cazul în care ai un geamantan cu mai multe compartimente, poți să le folosești pentru separarea pieselor vestimentare curate de restul ori pentru a crea categorii printre articolele cu care călătorești. Cel mai adesea folosim buzunarele interioare pentru șosete și lenjeria de corp, accesorii, produse de îngrijire personală sau încălțări.
Referitor la încălțări, ele sunt întotdeauna în pungi de plastic, indiferent că sunt în buzunare sau în compartimentul mare al valizei.
Citește despre cum am plecat cu două bagaje de mână în Honolulu și același Alex, la un an și trei luni. 🙂
Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol.