Ziua în care am devenit mamă a fost ziua în care am renăscut. A fost ca și când o ușă imensă mi s-a deschis și am pătruns într-o lume mai plină de sens și de inspirație. Nu am mai simțit o asemenea dezvoltare personală accelerată de pe la 20-25 de ani, când parcă deveneam alta cu fiecare lună ce trecea.
Coliere pentru dentiție, de Ziua Mamei
De când a venit Alex, am început proiecte tot mai curajoase și mai ample, iar 2017 este deja plin de inițiative croite pentru noua Diana. Pe 8 martie, de Ziua Mamei, împreună cu prietenii de la Le Bebe, am lansat două modele de coliere pentru dentiție pe care bebelușii le pot ronțăi în perioada în care îi dor gingiile și dinții de lapte stau să iasă.
Ce sunt aceste coliere
Ideea nu este a mea. Povestea Le Bebe a început la Brașov, în urmă cu câțiva ani, de la un bebe și o mamă pasionată de accesorii, care, în căutarea unei alternative la bijuteriile obișnuite (de care cei mici trag și pe care le bagă în gură), a descoperit siliconul fără BPA, un material special creat pentru jucării și recipiente de mâncare pentru copii (și de acestea trag și le bagă în gură, dar măcar sunt baby-friendly). Mama se numește Luiza, iar împreună cu Tina, draga și buna mea prietenă, au creat Le Bebe și primele coliere pentru dentiție. Între timp magazinul lor online a crescut și s-a diversificat, conținând acum și haine de bebeluși, bavete și accesorii pentru alăptare, dar și seturi de papioane și bretele pentru tată și fiu.
Cum ne-a venit ideea celor două coliere
Tina este cu mine și atunci când nu e. 🙂 Adică e genul acela de prietenă pe care oricând aș suna-o, are o vorbă bună să îmi spună, de o port cu mine în suflet zi după zi. Colierele le vedeam mereu la ea, ba chiar aveam și eu câteva.
Nu este o condiție obligatorie să fii mamă ca să poți purta oricare dintre coliere Le Bebe. 🙂
Acum însă sunt într-o etapă în care mă gândesc de două ori cum îmi accesorizez ținuta, pentru că Alex s-ar putea să tragă, să se agațe sau să muște din ”podoabe”. Cu gândul la el și de dragul lui am creat împreună cu Tina aceste două modele de coliere din silicon baby-friendly, în ediție limitată. Unul are accente bleu, altul accente roz. Ambele pot fi comandate AICI.
Unii bebeluși le prefere în timpul alăptării, când caută să își mai facă de lucru cu mâinile sau la ieșirile în oraș, când apar primele semne de plictiseală. Nu e obligatoriu să fie tentați să le roadă din prima. Alex are momente când ”studiază” cu mare atenție bilă cu bilă. Dar, inevitabil, ajunge să le ”guste”. 🙂
Pentru pozele din articol vreau să îi mulțumesc unei alte prietene minunate, Lavinia.
Pe final, las un clip în care puteți vedea cum se curăță colierele din silicon fără BPA astfel încât ele să fie oricând bune de purtat și ronțăit.
Update 2018: Între timp și Tina a devenit mamă, iar mini echipa Le-Bebe este formată acum dintr-un băiat și o fetiță! #powertothemothers 🙂
Dacă îți plac cele două modele și colecțiile Le Bebe și știi mame și bebeluși care s-ar bucura de ele, te rog distribuie acest articol.
#JurnalDeProaspataMama