Am încercat multe produse de păr de-a lungul anilor. O bună parte dintre ele le am acasă și le folosesc constant pentru a mă coafa. Pentru un păr mediu sau lung, o perie rotativă, un ondulator sau o placă pot face minuni. Pentru că un pic de styling nu face rău nimănui. 🙂


Sursă foto: Rowenta
Recent am primit câteva informații despre Rowenta Expertise So Curls, un aparat cu sistem automat ce te ajută să îți faci rapid și ușor bucle acasă. Nu l-am testat încă, dar mă gândesc că până atunci cineva va găsi utile aceste date și le va putea folosi în luarea unei decizii de cumpărare. Produsul poate fi folosit pe păr de toate lungimile.
Cum funcționează Rowenta Expertise So Curls?
Simpla apăsare a butonului integrat pe mânerul ondulatorului acționează sistemul automat „Instant Curling”, ce rotește șuvița de păr în jurul elementului cu înveliș de turmalină, încălzit, pentru a crea onduleuri spectaculoase.


Sursă foto: Rowenta
Aparatul are trei setări de temperatură pentru fiecare tip de păr – subțire, normal sau gros – și un cronometru cu semnal sonor care anunță când bucla este gata.
Învelișul de turmalină – un cristal semiprețios care se polarizează electric la încălzire – aduce părului un plus de strălucire, în timp ce rotirea alternativă (stânga – dreapta) asigură o coafură cu aspect natural.
”Femeile cu părul drept au visat întotdeauna la bucle strălucitoare și s-au străduit să le obțină prin diverse metode. So Curls le îndeplinește această dorință fără efort, grație tehnologiei performante. Aparatul este foarte versatil și realizează onduleuri bine definite, lejere sau largi, în funcție de preferințele fiecăreia.” – Gabriela Velicu, Trade Marketing Manager Groupe SEB România
Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii.