Pharrell Williams, mult mai celebru astăzi și datorită hitul său ”Happy”, ce a creat un adevărat fenomen în întreaga lume – clipul său fiind replicat în variate feluri și forme în toate colțurile planetei – este înainte de toate un artist hip hop cu șapte premii Grammy în portofoliu personal și numeroase nominalizări în industria muzicală. Performanțele sale se reflectă și în stilul de viață, Pharrell deținând, printre altele, un penthouse cu trei etaje, în South Beach, Miami, estimat la aproape 17 milioane dolari.
Aflată la etajul 40 ale Bristol Tower, locuința se remarcă prin panorama incredibilă asupra orașului, ce poate fi admirată dintr-un balcon cu vedere de 180 de grade. Penthouse-ul mai are și un lift privat, două piscine, terasă pe acoperiș și o zonă de grătar.
Pereți interminabili din sticlă înconjoară proprietatea de peste 800 mp, cu cinci dormitoare, șapte băi, un cinematograf, o bibliotecă și un living spectaculos dispus pe trei niveluri. Cu o asemenea casă, nu este de mirare că Pharrell strigă cât poate de tare că este HAPPY.