BUCHET DE FLORI DIN FRUNZE USCATE

by admin
0 comment

Sursa foto: diybazaar.wordpress.com

De la verde la galben și apoi treptat către portocaliu, roșu ori cărămiziu aprins. Așa arată viața frunzelor în culori. Dar ce se întâmplă după ce s-au transformat de atâtea ori? Se mai metamorfozează pentru o ultimă dată într-un buchet de flori.

De ce aveți nevoie:

  • frunze uscate;
  • bețe sau ramuri uscate;
  • foarfecă;
  • bandă adezivă netransparentă sau izolier band (verde).

Cum procedați:

Pasul 1:

Pentru a face o floare folosiți frunze mari cât două palme împreunate. Vă este mai ușor să lucrați cu ele la această dimensiune. Puteți încerc cu frunze de arțar sau de castan. Odată alese, luați fiecare frunză în parte și crestați-o cu ajutorul foarfecii (dacă ea nu este crestată în mod natural). Unde? Imaginați-vă că este un cerc sau mai bine zis un volan. Dacă șofați știți ce înseamnă poziția mâinilor la 2 și 10. Exact în felul acesta trebuie tăiate și frunzele, la 2 și 10. Altfel spus, împăturiți frunza în patru, iar mai apoi tăiați de diagonală sferturile din jumătatea superioară la unghi de 45 de grade.

Nu este o regulă strictă. Orientați-vă în funcție de formele frunzelor, ele variind în funcție de soiul copacilor.

Pasul 2:

Pliați partea dintre cele două crestături, apoi rulați lateralele către centru. Lipiți baza cu bandă adeviză pe o crenguță uscată introdusă în mijloc. Perfect! Acum aveți tulpina și pistilul florii.

Pasul 3:

Îmbrăcați ”pistilul” cu alte frunze pentru a-i da volum. Nu uitați că toate frunzele trebuie crestate și pliate în partea superioară. Față de frunza folosită pentru a crea centrul florii, care se rulează în totalitate, cele de pe lateral mai trebuie doar pliate la colțuri (după ce au fost crestate în prealabil).

Pasul 4:

Fixați frunzele între ele cu ajutorul benzii adezive. Dacă nu găsiți așa ceva sau pur și simplu nu aveți la îndemână, puteți încerca cu un izolier band de culoare verde.

Din experiență, o astfel de ”floare” se face cam din 5-7 frunze mari. Așa că nu vă apucați de treabă dacă nu aveți măcar atâtea, pentru că riscați să rămâneți fără materie primă în mijlocul proiectului.

Timpul de execuție scade după ce ați reușit să faceți prototipul și să stăpâniți etapele de execuție. Dacă ar fi să facem o medie, aceasta iese undeva la 3-5 minute pentru fiecare floare în parte.

Colajul alăturat vă arată toate etapele pe care trebuie să le parcurgeți pentru a realiza o floare și mai apoi un întreg buchet din frunze uscate. Dacă v-a plăcut articolul despre cum poți face un buchet din frunze uscate, distribuiți-l și cu prietenii.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies