7 reguli de facut bagajul intr-o maniera eficienta

by admin
0 comment

La noi în familie eu sunt responsabilă cu făcutul bagajelor. De mine depinde ce trebuie călcat, împachetat și pus în fiecare valiză. De obicei, călătorim cu lucruri puține, să fim mobili și să nu ne rupem spatele când suntem în tranzit. Plus că Alex este încă mic și adesea trebuie și el cărat în brațe.

Așa că în cele ce urmează îți voi spune cele 7 reguli după care mă ghidez pentru a face bagajul într-o manieră eficientă. Alege ce ți se potrivește!

Nr. 1

Primul lucru pe care îl fac înainte de a începe selecția hainelor este să verific prognoza la destinație, dar și din zonele prin care trecem (dacă este o călătorie cu mai multe opriri sau escale). Cum estimările merg până la 30 de zile, îmi pot face o idee generală despre cum va fi vremea.

Nr. 2

Apoi alcătuiesc liste cu necesarul pentru fiecare membru al familiei. Cu ele în față mă duc direct la locul de unde am de luat de am trecut acolo. Economisesc astfel timp și știu în permanență ce aspecte mai trebuie bifate. Uite o listă pentru hainele bebelușului când călătorești iarna sau undeva unde este frig, pe care o poți tipări.

Nr. 3

Bagajele le fac pe rând. Mă încurc dacă lucrez la mai multe în paralel. 🙂


Recomandare:

Nu face bagaje mai mari decât cele pe care le-ai lua în avion atunci când călătorești cu mașina. Iluzia că ai mai mult spațiu este înșelătoare. Imaginează-ți că îți trebuie ceva din valiza cea mai de jos, peste care zac deformate alte 3?

Uite și câteva idei de organizare a mașinii atunci când călătorești cu bebeluși, preșcolari și/sau școlari.


Nr. 4

Ca să reduc pe cât posibil numărul de haine pe care le luăm cu noi, alcătuiesc ținute. Dacă sunt piese vestimentare care constat că nu se asortează cu mare lucru din ce îmi trebuie în vacanță, renunț la ele. Nu mă bazez că hainele se combină perfect la destinație, fără să fac nici măcar o ținută când pregătesc valiza. Eu optez pentru piesele versatile, gen rochii ce se pot purta singure, dar și cu o cămașă, un șal ori un tricou peste. Sau fustele lungi ce se transformă în rochii midi dacă le pun o curea. Din motive evidente, prefer materialele care se șifonează greu. 🙂

Nr. 5

Împachetez hainele în stil KonMari, pentru a avea cât mai mult loc în valiză. Nu le burdușesc, pentru că nu vreau să ajung cu lucrurile șifonate gata.

Așa a arătat valiza din cea mai recentă vacanță a noastră de o săptămână. Una pentru întreaga familie. 🙂


Important:

Hainele se șifonează mai mult din cauza presării între ele și mai puțin din pricina modului de împăturire.


Nr. 6

Pun hainele în bagaj fie pe categorii (tricouri la tricouri, pantaloni la pantaloni etc.), fie pe ținute, fie pe zile. A doua variantă o folosesc mult pentru Alex (1 an si 11 luni acum), ca să nu fie nevoie să scotocesc prin bagaj după piese vestimentare mici.


Citește despre cum am plecat cu bagaj de spate în Suedia și cu două bagaje de mână în Honolulu, evident toți 3 și cu Alex bebeluș în toată regula, dar și cum desfac bagajul la destinație și ce fac cu hainele murdare.


Nr. 7

Bagajul copilului este adaptat vârstei și destinației. Pentru că băiețelul nostru este încă mic, știu că se va murdări de mai multe ori într-o zi. Totuși nu am o problemă să îi spăl câteva lucruri, mai ales când suntem într-o destinație însorită, unde se usucă foarte repede.

Pentru vacanțele mai lungi, am grijă să aibă minim o bluză/cămașă/tricou/body/pulover pentru fiecare zi și echivalent pentru partea de jos. Când mergem la frig, ne îmbrăcăm în straturi, cu pulovere peste cămăși și tricouri. 🙂

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol.

You may also like

Acest blog folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Apăsând ACCEPT îți dai acordul ca vizita ta și modul de navigare să fie contorizate de către administratorul blogului și/sau de către furnizorii săi web. Accept

Confidențialitate & Cookies